Măsură de prevenţie, de sezon: „De 1 și 8 Martie dăm numai florile, fără să ne pupăm!”

Publicat: 27 feb. 2020, 16:54 Autor: Elena Arhiva
Măsură de prevenţie, de sezon: De 1 și 8 Martie dăm numai florile, fără să ne pupăm!

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, într-o conferință de presă că pentru a preveni coronavirusul e mai bine să evităm „pupăturile” de 1 și 8 Martie.

„Dăm numai florile, fără să ne pupăm!”, a declarat Nelu Tătaru, într-o conferință de presă susținută, joi, la sediul Ministerului Sănătății. El a precizat aceste lucruri în contextul în care obişnuieşti ca, de 1 şi 8 martie, să pupi doamnele atunci când le oferi flori.
Primul caz de infecție cu coronavirus a fost confirmat, miercuri seara, în județul Gorj. El a fost dus la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un echipaj SMURD, care a ajuns joi dimineața la București.

Covid-19 în cifre, în România

Ministerul Afacerilor Interne informează că, în prezent, în România sunt în carantină în centre instituționalizate 99 de persoane, iar 7.174 de persoane au fost izolate la domiciliu pentru a fi monitorizate pentru o perioadă de 14 zile, așa cum prevăd toate protocoalele internaționale.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, la nivelul Institutului de Boli Infecțioase din București și a centrelor regionale din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara au fost analizate 12 probe, toate având rezultat negativ.

Totodată, în urma anchetelor epidemiologice efectuate pentru a stabili traseele și persoanele cu care au intrat în contact atât cetățeanul italian care a vizitat țara noastră, cât și cetățeanul român declarat pozitiv, s-a constatat că aceștia s-au aflat pentru o perioadă de timp în același spațiu. Celelalte persoane cu care au interacționat cei doi au fost izolate și li s-au prelevat probe, însă nu s-a confirmat prezența coronavirusului.

La nivelul Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate din Ministerul Finanțelor Publice au fost primite și deschise toate ofertele pentru achiziția termoscannerelor, destinate identificării posibilelor persoane infectate cu coronavirus. După analiza ofertelor, a fost stabilită, pe baza criteriilor – timp de livrare și preț, compania care va furniza cele 35 de aparate destinate amplasării în aeroporturile din țara noastră. Acestea urmează să fie livrate astfel: 5 săptămâna viitoare, 10 până la data de 20 martie, iar alte 20 într-un termen de 55 zile.

Publicat: 27 feb. 2020, 16:54 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă