Mark Stam, infectat cu coronavirus. Cum se simte artistul

Publicat: 12 aug. 2020, 08:45 Autor: Elena Vedete
Mark Stam, infectat cu coronavirus. Cum se simte artistul

Mark Stam, artistul din Republica Moldova care a devenit cunoscut în România după ce a colaborat cu ALina Eremia la piesa „Doar doi”, este infectat cu noul coronavirus. 

Mark Stam se afla de două luni în Republica Moldova și acum a decis să revină în România pentru a-și continua activitățile artistice. Pentru că Republica Moldova se află în zona galbenă, artistul a decis să-și facă singur testul de coronavirus pentru a nu-i pune în pericol pe cei dragi, chiar dacă urma să intre în autoizolare la domiciliu. În urma testului, Mark Stam a fost confirmat pozitiv cu coronavirus.

Cum se simte artistul

Artistul susține că nu a avut şi nu are niciun simptom, ba chiar se simte foarte bine, dar va urma tratamentul prescris de medic și va sta în izolare, relatează mediafax.ro. Mark Stam a lansat o nouă piesă, „Lasă-mă”, în urmă cu 3 săptămâni şi deja se bucură de succes pe Youtube, single-ul având peste 1.300.000 de vizualizări.

Cine este Mark Stam

Mark Stam a devenit cunoscut în România după ce a lansat piesa „Doar Noi”, în colaborare cu Alina Eremia. Aceasta a fost urmată de piese precum „IMPAR” sau „Vina Mea”, care cumulat au petrecut 20 de săptămâni în topurile radio și TV. În 2019 a lansat piesa „Nesimțit”.

În Republica Moldova, Mark Stam a devenit cunoscut încă din 2013, când a participat la un show de tip concurs numit „Moldova are Talent”. În luna martie a lui 2017, artistul a lansat primul său single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba engleză „Days are coming” și „Doar Noi”, lansate în luna iulie a aceluiași an. Cele trei piese se încadrează în stilul pop, însă cântărețul declară că el se regăsește și în R&B, Soul și Folk. Mark Stam este stabilit în București.

Publicat: 12 aug. 2020, 08:45 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×