Shabina Miah, o tânără în vârstă de 33 de ani, a murit la mai puţin de 24 de ore după ce inima i-a cedat în urma unui incident cu mama sa.
Fiica a murit după ce mama i-a comentat în Facebook. Aceasta a comentat din greşeală cu sute de „angry emoji“ unul dintre videoclipurile postate de tânără pe Facebook, scrie metro.co.uk.
Conform mamei tinerei, comentariul a ajuns pe pagina de socializare din greşeală, iPad-ul blocându-se şi trimiţând singur sutele de emoji.
După ce a văzut că tânăra refuză să vorbească cu ea, femeia s-a îndreptat spre locuinţa acesteia din Macclesfield, Cheshire, pentru a încerca să rezolve neînţelegerea.
Pentru că nu au ajuns la niciun acord, ajungând să se certe din nou, femeia a decis să se întoarcă a doua zi dimineaţă. Din păcate, şi-a găsit fiica moartă în pat.
„Am intrat înăuntru, am strigat-o şi apoi m-am dus la etaj, mi-am dat seama că ceva nu este în regulă“, a povestit femeia.
Cu două săptămâni înainte de incident, starea mentală a tinerei nu era deloc bună, iar testele au arătat că tânăra suferea de insuficienţă cardiacă. Mai mult, au fost găsite urme de cocaină în organismul ei.