Ce a păţit o pensionară după ce s-a împrietenit pe Facebook cu un bărbat. Credea că şi-a găsit jumătatea

Publicat: 15 sept. 2023, 08:45 Autor: Hermina Hagianu Life
Ce a păţit o pensionară după ce s-a împrietenit pe Facebook cu un bărbat. Credea că şi-a găsit jumătatea

O pensionară din Torino a trăit şocul vieţii. Femeia în vârstă de 80 de ani a fost victima unei înşelătorii online. Aceasta s-a împrietenit pe Facebook cu un bărbat care a reuşit să obţină de la ea o sumă uriaşă de bani. Credea că şi-a găsit jumătatea, dar în final a descoperit că totul a fost doar o minciună.

Promisiuni false şi vorbe dulci, aşa a reuşit bărbatul să o mintă timp de doi ani pe femeie. Mai exact, Teresa Scerra a cunoscut un așa-zis general american pe Facebook. Iar lucrurile păreau că merg cât se poate de bine între ei. Doar că realitatea era alta.

Teresa Scerra, victima unei înşelătorii

Pensionara şi-a spus povestea pentru a atrage atenția și altor femei care ar putea cădea în aceeaşi capcană. Ea a dezvăluit că totul a început după ce și-a făcut un cont de Facebook și a început să socializeze cu un individ care a pretins a fi altcineva.

„Totul a început când m-am înscris pe Facebook, dorind să-mi găsesc vechii prieteni. După câteva săptămâni, am acceptat cererea de prietenie de la un bărbat care pretindea că este un general american în misiune. Numele și fotografia păreau autentice”, a povestit Teresa conform Corriere della Sera.

După mai multe luni de conversații, bărbatul a început să-i ceară bani. Motivele erau mereu diferite. Teresa a decis să îl ajute pentru că falsul general a convins-o că îi va înapoia suma de bani.

„Mi-a spus că soția lui a decedat cu doi ani în urmă și că nu putea trimite bani fiului său direct de pe front. Mi-a arătat un extras de cont, demonstrându-mi cât de bogat era, iar apoi a început să-mi ceară bani cu împrumut. Avea mereu motive: la început fiul lui era bolnav și avea nevoie de medicamente, apoi trebuia să plătească taxele școlare și lista continuă. Din păcate, am căzut în capcană”, a mărturisit pensionara.

Teresa Scerra şi individul s-au cunoscut pe internet

Pensionara a fost avertizată de copii

Teresa Scerra are trei copii. Aceștia nu au fost deloc încântați de relația pe care mama lor o are cu respectivul bărbat. Au încercat să discute cu ea despre situația în care se afla, însă fără rezultat.

„Discutam adesea despre acesta și ei îmi spuneau să renunț, dar eu le răspundeam că sunt doar geloși și că este normal să ajut pe cineva în dificultate”, a mai spus femeia.

Mai mult, pensionara a ajuns chiar să facă un împrumut de 15.000 de euro. Şi-a vândut mașina și toate bijuteriile din aur pentru a-i da bani individului.

„În final, nu mi-a mai rămas nimic în afara casei și a pensiei mele modeste de 600 de euro pe lună. Am pierdut tot ceea ce am muncit o viață ca infirmieră, la spitalul Mauriziano și apoi la Molinette”, a mărturisit ea.

Pensionara a fost ameninţată de respectivul individ

La un moment dat însă, femeia și-a dat seama că ceva este în neregulă. A refuzat să îi mai dea bani bărbatului, iar atunci adevărul a ieşit la iveală.

„Deodată, masca a căzut și a început să mă amenințe, susținând că știe unde locuiesc și că va veni să-mi facă rău. A fost un șoc teribil pentru mine! Din fericire, am putut conta pe sprijinul copiilor mei și am depus plângere, dar nu am recuperat niciun euro”, a mai povestit Teresa.

Publicat: 15 sept. 2023, 08:45 Autor: Hermina Hagianu Life
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă