Klaus Iohannis: „Nu vom avea Sărbători ca în alți ani!”

Publicat: 29 oct. 2020, 08:57 Autor: Elena Arhiva
Klaus Iohannis: Nu vom avea Sărbători ca în alți ani!

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, că nu crede că în acest an sărbătorile de iarnă vor fi ca în alți ani. Șeful statului a precizat că restricțiile care sunt în vigoare sunt cele pe care le cunoaștem și că nu s-a luat în discuție deocamdată introducerea unor alte restricții.

„Nu am luat în discuție, nu s-a discutat un astfel de demers. Măsurile care au fost luate, restricțiile care sunt în vigoare sunt cele pe care le cunoaștem. Dar, în același timp, eu nu cred că în acest an sărbătorile de iarnă vor fi ca în alți ani.

Cu siguranță vor fi restricții în vigore, cu siguranță se va putea călători în mult mai puține locuri. De exemplu, în străinătate este foarte dificil de călătorit din cauza multiplelor restricții care există în diferite state și cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului. Este sărbătoarea în și cu familia”, a spus Klaus Iohannis.

Iohannis: „Ceea ce mă îngrijorează este numărul de persoane la terapie intensivă și numărul de decese

„Este de dorit să avem aceleași date de la toate instituțiile. Datele prezintă fluctuații mari la o zi la alta. Pandemia nu se răspândește matematic. Pandemia se răspândește prin contact de la persoană la persoană. Pe de alta parte știm cu toții că numărul de teste este diferit de la o zi la alta și în weekend, în mod natural, numărul de testări este ceva mai mic. De acolo apar alte fluctuații”, a mai spus Iohannis.

Președintele a recunoscut, însă, că este îngrijorat mai degrabă de numărul mare de persoane internate la ATI și de numărul ridicat de decese din cauza COVID-19. „Ceea ce mă îngrijorează este numărul de internări, numărul de persoane la terapie intensivă și, da, regretabil numărul de decese”, a mai spus președintele.

 

Publicat: 29 oct. 2020, 08:57 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă