Italia intră în carantină, din cauza coronavirusului! Măsuri fără precedent!

Publicat: 10 mart. 2020, 09:37 Autor: Elena News
Italia intră în carantină, din cauza coronavirusului! Măsuri fără precedent!

Italia intră în carantină, din cauza coronavirusului! Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.

Sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani. Aproape toate activităţile publice au fost interzise, în timp ce conducerea a zeci de penitenciare se confruntă cu revolte.

Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință. Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”.

El a făcut un apel la italieni, cerându-le să stea acasă. Competițiile sportive au fost deja anulate. Vor fi interzise nunțile, înmormântările și orice manifestări cu multe persoane.

Autoritățile din Italia au anunțat, luni seara, un nou bilanț al victimelor noului coronavirus. Epidemia a făcut alte 1.598 de îmbolnăviri, cele mai multe în Lombardia, potrivit La Repubblica. Numărul morților a crescut la 463, cu 97 mai mulți decât ieri.

Șeful protecției civile, Angelo Borrelli, a anunțat luni că numărul total al cazurilor de îmbolnăviri se ridică la 7.985 persoane, potrivit La Repubblica.

Nmărul morților este cu 97 mai mare decât cel anunțat duminică: sunt 463 de decese până în acest moment. Creșterea din ultimele 24 de ore este de 1.598 de persoane față de ieri.

Publicat: 10 mart. 2020, 09:37 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×