Interpreta de muzică populară Steliana Sima are coronavirus. Cum se simte artista

Publicat: 30 nov. 2020, 15:13 Autor: Andreea Voicu Vedete

O altă artistă din România are coronavirus! Interpreta de muzică populară Steliana Sima a fost diagnosticată pozitiv cu virusul chinezesc. Cum se simte acum artista.

Interpreta de muzică populară Steliana Sima a avut anumite simptome și a mers să se testeze. A fost anunțată că testul i-a ieșit pozitiv la noul coronavirus, arată Cancan.

”Nu am fost la spital. Din conștiință, am făcut un test, în sensul că începuse să mă mănânce puțin nasul, mă durea o ureche. Am zis așa că, dacă tot e trendul cu COVID-ul, să-mi facă un test că, dacă totuși o fi și mă gândeam că poate sunt asimptomatică. Mi-am făcut testul și am ieșit pozitiv”, a spus Steliana Sima la Antena Stars.

Interpreta Steliana Sima, la un pas să cheme ambulanța

Pe de altă parte, la scurt timp, artista a început să se simtă din ce în ce mai rău. Azi noapte, Steliana Sima a fost la un pas de a chema ambulanța, avea temperatură și tușea. De asemenea, interpreta nu a avut nici gust, nici miros.

”Nu mă simt deloc bine. Azi-noapte mi-a fost foarte rău, chiar eram la un pas de a chema Salvarea. Am reușit să stabilizez temperatura și tusea, ele mă omoară. Am reușit să o țin sub control, la 37,8.

Tusea este cea care mă ucide. Am așa o senzație de a zace. Nu am avut vreo trei zile nici gust, nici miros. Acum mi-au revenit, dar nu înțeleg de ce ‘parșivuțul’ ăsta de virus a cotit-o iar. În mod normal, după 5 zile ar fi trebuit să mă simt bine”, a declarat Steliana Sima pentru Antena Stars.

Florea Sima Cuța – cunoscută drept Steliana Sima -, este cântăreață de muzică populară. Interpreta în vârstă de 55 de ani a început cariera muzicală încă de mică, când a început să participe la concursuri și s-a angajat la Ansamblul „Rapsodia Oltului”, colaborând și cu Ansamblul „Plaiurile Oltului”.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 30 nov. 2020, 15:13 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă