În noaptea de 10 spre 11 martie, în jurul orei 02:30, un român în vârstă de 30 de ani a fost oprit de o patrulă de poliție pe o stradă din Torino.
Bărbatul a fost întrebat de ce nu respectă obligația de a sta acasă, însă a evitat să răspundă. Până la urmă, a recunoscut că se afla în căutarea unei prostituate, relatează digi24.
Românul a fost acuzat de încălcarea măsurilor dispuse prin lege, informează presa locală.
Italia se află în carantină, iar barurile, restaurantele și magazinele au fost închise, fiind deschise doar supermarketurile și farmaciile. Măsurile sunt valabile până pe 25 martie. Transportul este garantat în continuare.
În Italia au fost înregistrate miercuri 2.313 noi îmbolnăviri și 196 de decese. Din 30 ianuarie și până acum, 827 de oameni au murit în peninsulă din cauza noului coronavirus.