Încă un oraș din România, la un pas să fie noua Suceava. Avertismentul ministrului Sănătații

Publicat: 30 apr. 2020, 14:26 Autor: Elena News
Încă un oraș din România, la un pas să fie noua Suceava. Avertismentul ministrului Sănătații

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că exista „un risc foarte mare” ca Botoşaniul să devină o a doua Suceava, după numărul mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”.

Tătaru a declarat, la finalul unei vizite efectuate la Botoşani, că focarul de la SJU poate fi controlat prin refacerea mentalităţii şi creşterea încrederii în rândul personalului medical, conform Agerpres.

„Am venit să reevaluez Spitalul Judeţean Botoşani, având în vedere că atunci când am fost prima dată era atâta siguranţă încât am văzut unde s-a ajuns. Avem un management nou, avem un director la DSP nou, avem 225 de pacienţi, 125 sunt cadre medicale în acest moment în spital. Rămâne ca refacerea circuitelor, refacerea mentalităţii, ca să zic aşa, precum şi a încrederii personalului medical să facă ca acest focar care devenise Botoşaniul să îl putem controla şi în acelaşi timp să vedem că tot ceea ce înseamnă partea de Nord şi Nord-Est – de aici plec la Suceava – îşi revine”, a afirmat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a vizitat SJU „Mavromati” Botoşani şi a avut la sediul Instituţiei Prefectului o întrevedere cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii sistemului de sănătate publică.

 

Publicat: 30 apr. 2020, 14:26 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă