Horia Brenciu, declaratie inedita despre sotia sa: „Sa ai o relatie cu ea?”

Publicat: 01 oct. 2019, 15:01 Autor: Simona Vedete

Intr-un interviu pentru life.ro, artistul a fost intrebat despre cum este viata alaturi de Alice Dumitrescu.

Horia Brenciu, declaratie inedita despre sotia sa. Vedeta are familie superba alaturi de sotia sa, Alice Dumitrescu, si de cei patru copii, iar cuvintele au fost numai de lauda si apreciere.

„Mi-a fost producător de 3 ori, la TVR, la Național TV și la ProTV când am filmat „Om bogat, om sărac”. Nu vreau să o pun pe tapet, dar nu cred că o să găsești povești de genul acesta între oamenii din România…Tu nu știi ce poate viața ta.

Horia Brenciu, declaratie inedita despre sotia sa

Să treci de trei ori prin viață cu aceeași femeie, ca producător și, deodată, să ai o relație cu ea? Mi se pare incredibil. La prima vedere e ceva putred în Danemarca, dar așa suntem noi oamenii. Putem avea lângă noi o persoană la care nu ne uităm foarte atent și, deodată, se schimbă lucrurile. Asta e viața.

Și, mai mult decât atât, ceea ce este foarte interesant, eu am lucrat cu tatăl ei. Tatăl ei a fost regizor de montaj în TVR și prima dată am lucrat cu el, și apoi am cunoscut-o pe ea…

Alice nu este o femeie pe care o cucerești o dată. Și Alice m-a învățat că o femeie trebuie cucerită în mod constant. Nu în fiecare zi, că ne plictisim, dar în mod constant. Cred că pentru orice vrei să ai în viață, trebuie să muncești”.

Brenciu a vorbit si despre posibilitatea de a mai avea un copil in scurt timp.

„Personal, eu îmi doresc creșterea familiei. Nu am restricții și cred că și Alice își dorește lucrul acesta. Copiii, după ce nu mai adorm în brațe, lucru care ni s-a întâmplat și cu Mina, și cu Toma, nu mai stau în brațe la noi. Așa ni s-a întâmplat cu Mina, ceea ce ne-a împins să ne mai dorim un copil și l-am luat pe Toma.

Dar nu e cazul acum, nu e momentul. Nu vom adopta pe nimeni în momentul de față, dar, la modul în care e viața noastră, plină de surprize, cred că se va întâmpla la un moment dat. Suntem dispuși, cel puțin eu sunt dispus să fac pasul acesta fără ezitări”.

Publicat: 01 oct. 2019, 15:01 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă