Guvernul modifică OUG pentru amânarea ratelor. Ce beneficii au românii care au credite

Publicat: 31 mart. 2020, 10:00 Autor: Elena News
Guvernul modifică OUG pentru amânarea ratelor. Ce beneficii au românii care au credite

Guvernul modifică OUG pentru amânarea ratelor. Ce beneficii au românii care au credite. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat în debutul ședinței de guvern că va fi modificată ordonanța care prevede posibilitatea amânării ratelor, astfel încât la creditele ipotecare să nu fie aplicată „dobânda la dobândă” pentru lunile în care creditul este amânat.

De asemenea, se prelungește perioada pentru depunerea solicitărilor, iar guvernul dă posibilitatea celor care au restanțe să își plătească datoriile înainte de a solicita amânarea ratelor.

„Sunt câteva clarificări care au fost omise. Discuța despre dobîndă la dobândă… Nu se mai capitalizează pentru creditele ipotecare. Am existins și perioada până la cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe să facă cerere către bancă”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 3 modificări care vor fi făcute în ședința de guvern.

1. La creditele ipotecare va fi dobîndă 0. Nu există dobândă la dobândă;

2. Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;

3. Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe.”, a preciat premierul.

Conform ordonanței adoptate săptămâna trecută, ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului – persoană fizică sau juridică – pentru o perioadă de la una până la nouă luni, dar durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31.12 2020. Florin Cîţu a precizat că măsura îi privește pe cei care au fost afectați „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19.

După publicarea ordonanței, ministerul finanțelor trebuie să emită norme de aplicare a legii.

Publicat: 31 mart. 2020, 10:00 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă