Răzvan Botezatu motivul real al eliminării. Răzvan Botezatu a cedat și a strigat celebra frază ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Și nu a făcut-o în timpul unei probe grele, ci chiar în campus. Care este adevărarul motiv al acestei decizii, ne-a spus Răzvan, în exclusivitate, pentru CIAO.RO.
Răzvan Botezatu a fost unul dintre cei 12 concurenți din jungla Dominicană din show-ul de la PRO TV, ce se difuzează marți și joi, de la 21.30. În emisiunea de joi seara, Răzvan nu a mai suportat presiunea din partea colegilor și a cedat, strigând celebra frază. Motivul ni-l spune chiar el în acest interviu exclusiv.
Nu credeam că voi face așa ceva. Știam la cum sunt de puternic și prin câte am trecut prin viață că voi rezista până la final. Nu știam punctul meu sensibil. Fobia de oameni. Da… nu am avut fobii de animale, am avut fobii de oameni. Și nu orice fel de oameni, ci acei oameni care rezonau cu tata. Tata care mi-a marcat copilăria prin agresivitate verbală și fizică asupra mamei, alcool. Așa era tata și AȘA NU sunt eu în versiunea din prezent.
Stând acolo cu anumite persoane care au fost agresive cu mine fie prin vorbă sau gesturi “șmecherești” m-au făcut să cedez psihic. Când țipa unul dintre ei la mine sau se răsteau cu agresivitate mi se făcea un BLANK și mă pierdeam în spațiu și timp. Groaznic. Atunci mi-am dat seama că am traumele din copilărie cărora nu știam cum să le fac față. Și inevitabilul s-a produs, am ridicat mâna.
Nu numai Mitrea, în afară de Lidia cu care mă înțelegeam extraordinar de bine, cam toți mă voiau afară. Am prezentat un pericol, deși la început m-au subestimat. Au văzut că nu merge cu nominalizări sau eliminări, că fac față probelor, au recurs la ce au văzut în mine ca punct sensibil. Și și-au pus în aplicare planul B, care da, le-a reușit. De la bullying, la diverse faze că eu sunt gay, până la agresivitate verbală. Lucuri care m-au dărâmat. Nu că nu aș fi o fire puternică, ci pentru că traumele din copilărie nu au fost vindecate și m-au pus la pământ.
View this post on Instagram
În ultimele zile, da. Mi-au băgat așa o frică că începusem să devin paranoia. Mă simțeam în pericol în mintea mea. Devenisem extrem de anxios cu ei acolo.
Nu i-am deranjat cu nimic. Nu m-am luat de nimeni, mi-am văzut de treaba mea. Am stat mereu în banca mea cuminte. Eu doar am ripostat și am încercat să mă apăr. Atât!
Eram atât de trist că încă mai există oameni ca ei pe acest PĂMÂNT și uram faptul că eram cumva obligat să stau cu ei în echipă, că nu mai știam cum să ies. La cât rău mi-au făcut și la cât am tăcut și am înghițit că efectiv nu mai puteam să mă cert cu ei, nu mai aveam putere. Nici poftă de mâncare nu mai aveam. În niciun caz nu îmi stătea mintea să ies “triumfal”. Mai degrabă ei s-au gândit cum să dea mai bine acasă și cum să arate la TV. Că erau numai falși și s-a văzut și la TV. În camp erau toți lapte și miere și la testimonial se mâncau intre ei.