EXCLUSIV | Ce cară Cătălin Cazacu mereu cu avionul + Cine e femeia care îi gătește: „Gândește-te cum arată trecerea mea pe la security la aeroport”

Publicat: 28 mart. 2023, 17:47 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Cătălin Cazacu cară sarmale și murături cu avionul! Campionul la motociclism adoră mâncarea pe care o face mama lui, așa că, de fiecare dată pleacă cu pachet de la ea.

Cătălin Cazacu cară sarmale, ouă umplute sau murături atunci când pleacă din Timișoara spre București. Chiar dacă merge acasă, la familie, pentru două zile, atunci când pleacă, mama îi mâncare la pachet.

Campionul la motociclism spune atunci când nu ajunge la Timișoara, acasă, mama lui îi trimite prin curier mâncarea lui preferată.

Cătălin Cazacu: „Imi place să merg în vacanță la all inclusive, ca românul, să mănânc de toți banii”

Cătălin Cazacu nu gătește, după cum ne-a declarat într-un interviu recent ce a avut loc la deschiderea restaurantului lui Ensar Duman, din zona de nord a Capitalei.

Omul de afaceri a donat profitul făcut în decursul a patru zile, victimelor cutremurului din Turcia. La evenimentul de deschidere, au participat numeroși artiști, sportivi și persoane publice printre care și Cătălin Cazacu.

Cătălin, ce faci?

Fac bine, spre foarte bine, sunt un om muncitor, la casa lui.

Ce înseamnă Turcia pentru tine?

Turcia pot să spun că în primul rând, pentru mine înseamnă Giani pentru că am petrecut atât de mult timp cu el, Giani știind turcește îl asociez tot timpul cu această țară. Pentru că el a locuit acolo mulți ani. Am două popoare pe care le admir, sârbii și turcii, sunt popoare hotărâte, cu oameni frumoși, îmi plac oamenii foarte tare. Îmi place Istanbul, îmi place să merg în vacanță la all inclusive, ca românul, unde să merg, la all inclusive să mănânc de toți banii. Au și cel mai bun kebab.

Cătălin Cazacu, emisiune matinală: „Mă trezesc în fiecare zi la ora 6, mă pun pe marginea patului 15 minute, după care îmi aduc aminte că am rate la bancă și trebuie să mă duc la muncă”

Ce planuri ai pentru acest an? Ce proiecte ai, cu ce te ocupi?

În afară de emisiune îmi e greu să mai muncesc altceva. Mă trezesc în fiecare zi la ora 6, acum (seara, la 20.00 ) am exact 40 de minute de când m-am trezit, adică îmi fac somnul de frumusețe după masă pentru că altfel nu se poate. Am crezut că este mult mai ușor să faci un matinal, este destul de complicat, mă trezesc la ora 6 în fiecare dimineață. Ritualul este simplu, mă pun pe marginea patului 15 minute, după care îmi aduc aminte că am rate la bancă și trebuie să mă duc la muncă. Sunt motive foarte bune de a nu sta degeaba și atunci mă motivează destul de mult.

În rest, mă bucur de ceea ce mi se întâmplă în viață, mă bucur de perioada asta pe care o trăiesc chiar dacă e puțin mai aglomerată. Am deschis un restaurant aproximativ acum câteva săptămâni și încă suntem la început și ne chinuim să îl facem să meargă. Aștept să vină vara să plec pe barcă. Multe proiecte în derulare. Sincer, îmi este și greu să mă gândesc cum ar fi viața fără să fie atât de aglomerată. Pentru mine, cea mai mare pedeapsă pe care poți să mi-o dai este să mă ții într-un loc.

Dacă nu mai pui să fac nimic, m-ai omorât. Așa mai bine prefer să fiu obosit, să cad noaptea. Mai nou, ora medie de culcare este 10, 10 și puțin, nu credeam vreodată că o să se întâmple asta. De obicei mă trezeam seara la 10 să plec în oraș, dar uite, cum e aia, ”pușca și cureaua lată, ce bărbat eram odată”. Se schimbă viața vrei, nu vrei.

Cătălin Cazacu: „Spre succesul restaurantului meu, eu nu gătesc, gătește altcineva. Eu mă ocup cu buna dispoziție”

Ai venit la eveniment cu Giani. Ramona?

Momentan sunt cu Giani aici, dacă sunt cu el sunt în siguranță. Sunt foarte ok, sunt foarte, foarte bine. Mă bucur că profesional, lucrurile pe care le fac sunt recunoscute. Muncesc mai mult. La început emisiunea a avut 2 ore, după care a avut 3 ore, iar acum avem 4 ore. Înseamnă că facem ceva bine dacă șefii noștri au considerat să ne mărească programul. Este o recunoștință și mă bucur de asta. Acesta este cel mai important lucru din viața mea.

Acum dacă ai restaurant, gătești acasă?

Eu sunt asociat cu Enzo, care este bucătar, dar eu nu că gătesc prost, eu sunt singurul concurent de la ”Chefi la cuțite”  emisiune care are 9 sezoane, care am luat cuțitul de lemn, cea mai proastă farfurie. Sunt singurul concurent. Spre succesul restaurantului meu, eu nu gătesc, gătește altcineva. Eu mă ocup cu buna dispoziție. Acasă nu am gătit niciodată.

Aragazul este nou?

La un moment dat pot să le vând aproape ca și cum ar fi noi. Gătește cui îi place, mie îmi place să mănânc. Trebuie să fie și oameni ca mine.

Merge lunar la familie, la Timișoara: „Nu îmi iau evenimente ca să pot să mă țin de chestia asta”

La Timișoara ai mai fost, ai tăi? Ai o mamă era extraordinară…

Da, am fost. Mama mea în continuare este extraordinară, are 80 și de ani, dar se ține bine, este activă. Incerc ca măcar un weekend pe lună să fiu la Timișoara, este puțin cam complicat pentru că nu pot să plec de la emisiune, emisiunea fiind în direct nu pot pleca decât în weekend. Dar încerc ca o dată pe lună să îmi pun pe calendar chestia asta. Nu îmi iau evenimente ca să pot să mă țin de chestia asta. Ai mei înțeleg cel mai bine pentru că și ei au muncit și știu că în viață trebuie să muncești.

Nu îi ajută cu nimic faptul că mă duc și mă întind pe o canapea acolo la ei și depănăm amintiri, lucruri pe care le știm deja. Trebuie să muncim când e de muncit, să ne distram când e de distrat. Toate perioadele în viață au un moment. Dacă încurci momentele, s-ar putea să greșești.

Cătălin Cazacu: „Mă și știe lumea și mă vede că fac trafic de sarmale”

Atunci când te duci acasă, cu ce te răsfață mama ta?

Am două chestii care îmi plac mult de tot, murăturile, îmi face conopidă murată, ceva ce este senzațional, mi-o și trimite la București mai nou, pot să zic că face trafic de conopidă. Îmi trimite conopida cu curierul. Pune într-un borcan de plastic, îl antifonează, îl pune în multe chestii să nu se verse, îl înfoliază și îl pune la curier. A doua ar fi sarmalele, care nu o să îți vină să crezi, dar și alea le pune prin curier. Mai este altă chestie, de câte ori merg îmi pune la mine să iau în caserole de plastic.

Eu de obicei merg cu un ghiozdan ca să am haine cu mine. Si îmi pune în caserole de plastic sarmale, ouă umplute, conopidă și atunci gândește-te cum arată trecerea mea pe la security la aeroport. Pentru că mă și știe lumea și mă vede că fac trafic de sarmale. Dar asta este, sunt vinovat, să știți dacă o să auziți despre mine, mare traficant, traficant de sarmale.

Publicat: 28 mart. 2023, 17:47 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă