EXCLUSIV | Alin Barabancea, despre cum și-a descoperit pasiunea pentru gastronomie: „Atunci când mamagătea ciorbă, eu…”

Publicat: 09 feb. 2023, 10:57 Autor: Grigoriev Gabriela Life

Alin Barabancea de la „Umami”, show-ul culinar de la Pro TV, dezvăluie cum și-a descoperit pasiunea pentru gastronomie.

Alin Barabancea de la „Umami”, show-ul culinar ce se difuzează duminica, de la 10.30, la Pro TV a dezvăluit despre cum și-a descoperit pasiunea pentru gătit, ce rol important au avut mama și bunica lui. Mai mult, bucătarul a oferit și o rețetă delicioasă pentru cititorii CIAO.RO.

Alin Barabancea: „„Umami: al 5-lea gust” este un creativ tv pe gustul telespectatorilor. Este lider de audiență, ceea ce ne bucură și ne motivează sa rămânem cei mai pe gustul publicului”

Ce înseamnă pentru tine „umami”, acest al 5-lea gust?

Pentru mine, Alin Barabancea din poziția de bucătar, umami reprezintă simbioza perfectă între cele patru gusturi de bază pe care le avem încă de la naștere. Iar de-a lungul timpului a devenit un al 5-lea gust de bază în momentul în care reușim să le asociem în perfect echilibru. Profesional vorbind, știu ce este umami, știu să îl creez și să îl definesc în preparate.

Când vine vorba de factorul declanșator, umami este acel hormon al fericirii, care de foarte multe ori se poate găsi în ciuperci, trufe, brânzeturi maturate, somon și anșoa, sparanghel și ceai verde.

Pentru Alin Barabancea, bucătar în timpul liber și gurmand convins, umami reprezintă mâncarea și ingredientele extrem de gustoase pentru care sunt în stare să mă întorc de fiecare dată în același loc, fără să mă plictisesc de acel gust. Cred că umami este o stare de spirit când vine vorba de preparate, ingrediente și asocieri, starea de fericire adevărată.

„Umami: al 5-lea gust” este un creativ tv pe gustul telespectatorilor, aflându-se în topul preferințelor lor. Este lider de audiență, ceea ce ne bucură și ne motivează sa rămânem cei mai pe gustul publicului.

„Am dezvoltat de mic această latură și am cochetat cu ideea de a face mâncare și a face oamenii fericiți cu ceea ce primesc în farfurie”

Când a luat naștere pasiunea pentru gastronomie?

Pasiunea mea pentru gastronomie am avut-o în sânge dintotdeauna, și spun asta prin prisma unei amintiri pe care o am cu mama mea, încă de când eram copil. Atunci când gătea ciorbă, eu eram în pat la televizor, iar ea venea cu lingura cu ciorbă după mine să mă întrebe dacă mai are nevoie de vreun condiment, iar eu spuneam sare, oțet sau ce mai consideram eu că îi trebuie.

În esență, am dezvoltat de mic această latură și am cochetat cu ideea de a face mâncare și a face oamenii fericiți cu ceea ce primesc în farfurie pentru că vedeam cât de bucuroși eram toți când ne găteau mama și bunica. Era un sentiment sincer de fericire.

În momentul în care am intrat pentru prima dată într-o bucătărie profesională, mi-am dat seama că asta vreau să fac pentru toată viața și că acolo este locul meu, indiferent de starea din acel moment sau de gânduri. Fiindcă mă deconectam și mă transformam într-un bucătar responsabil și autoritar.

Alin Barabancea: „Stăteam lângă bunica mea, care făcea rețete relative simple, care aveau nevoie de respectarea pașilor cu sfințenie”

Cine sau ce anume ți-a stârnit această pasiune?

Nu cred că ceva sau cineva anume a dat naștere acestei pasiuni, însă factorul decisiv din viața mea a fost momentul în care am fost într-o vacanță în Spania la sora mea, iar acolo am fost nevoit să muncesc și să gătesc pentru ea și familia ei. Acela a fost punctul culminant al acțiunii, fiindcă atunci s-a declanșat cu adevărat pasiunea pentru acest domeniu atât de frumos și complex. Să tot fie 14 ani de atunci.

În familia mea, se gătea foarte mult și încă din copilărie aveam tangențe cu bucătăria. Mereu stăteam lângă bunica mea, care făcea rețete relative simple, care aveau nevoie de respectarea pașilor cu sfințenie. Mă duceam lângă ea să vad și eu ce este atât de complicat și de ce trebuie respectat totul îndeaproape. Memoria gastronomică, amintirile frumoase din jurul mesei și din timpul pregătirii mâncării din copilărie au condus spre dezvoltarea unui sentiment atât de puternic, fără de care nu aș mai fi eu, astăzi. Aș fi incomplet.

Care este preparatul tău preferat? Dar ce nu ai mânca niciodată?

Cred că nu am un preparat preferat, am o listă întreagă de preparate pe care aș putea să le mănânc oricând, în orice moment al zilei și la orice masă. Fiind vorba de o întreagă listă de mâncăruri preferate, descriu un top 5 al acestor preparate, clasificându-le după cum urmează: spanac cu ouă ochiuri, macaroane cu brânză și zahăr deasupra, tocăniță de oaie cu mămăliguță, ciorbă de salată cu slănină și ou, și găluște cu prune.

Nu cred că am ceva ce nu aș mânca niciodată, sunt o persoană care mănâncă și lucruri pe care cei din jur le evită, doar prin prisma faptului că sunt extrem de curios de gusturi și texturi noi.

Alin Barabancea, rețetă rapidă și gustoasă: ciulama de ciuperci și mămăliguță cu brânză și ou poșat

Ne poți împărtăși o rețetă rapidă și extrem de simplă pentru momentele în care ți-e foame și vrei să gătești ceva gustos?

O rețetă extrem de rapidă și gustoasă pe care o gătesc și o împărtășesc cu voi este: ciulama de ciuperci și mămăliguță cu brânză și ou poșat. Prepararea nu durează mai mult de 15-20 de minute, în funcție de cât de priceput este cel care gătește, iar nivelul de dificultate este scăzut.

Ciuperci champignon – 500 g

Ciuperci gălbiori – 500 g

Ciuperci hribi – 500 g

Ceapă albă -1 buc. medie

Usturoi – 3 căței

Pătrunjel – 2 legături

Vin alb – 50 ml

Lămâie – 1 buc.

Sare – 5 g

Piper – 2 g

Mălai – 400 g

Oțet – 25 ml

Brânză burduf – 100 g

Ou – 1 buc.

Ulei – 200 ml

Ca tehnică de preparare, opărim ciupercile împreună, după care le dăm deoparte fără să aruncăm apa în care le-am opărit. Călim ciupercile împreună cu ceapa și usturoiul, stingem cu vin alb, asezonăm cu sare și piper după gust, stingem cu puțină zeamă de lămâie, iar pentru un plus de savoare adăugăm pătrunjel tocat din belșug. Mămăliguța se fierbe cremoasă timp de 15 minute la foc mic, iar oul poșat se face moale în apa aromatizată cu oțet.

Alin Barabancea: „Gătiți pentru a fi fericiți și sătui!

Ce sfat ai da bucătarilor amatori sau celor care nu au pus niciodată mâna pe o ustensilă de bucătărie, dar vor să își dezvolte această ramură?

Fie că vorbim despre bucătari amatori, nepricepuți sau cei care nu au pus niciodată mâna pe o ustensilă de bucătărie, sfatul este unul simplu, care cuprinde și definește fiecare caz în parte: „Muncește atât de mult, încât mâine să fii mai bun decât ai fost astăzi!”.

În acest sfat putem include toate categoriile de oameni. Pe cei amatori, fiindcă prin perseverență și dedicare vor trece la un alt nivel și vor ajunge tot mai sus, până când vor deveni din ce in ce mai buni. Când vine vorba despre cei nepricepuți, muncind în bucătărie și dorindu-și să își dezvolte această latură, prin multă muncă și ambiție vor deveni pricepuți! Iar pentru cei care nu au atins niciodată ustensilele de bucătărie se aplică exact același sfat, care spune că trebuie să muncești ca să dobândești experiență, ca să poți împărtăși mai apoi din ea și celor care nu știu, nu se pricep sau nu au capacitatea nativă de a găti. În concluzie, gătiți pentru a fi fericiți și sătui!

Sursa foto: Pro TV

Publicat: 09 feb. 2023, 10:57 Autor: Grigoriev Gabriela Life
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×