Trupa americană Limp Bizkit va fi cap de afiș la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, la Bonțida.
Electric Castle 2019. Trupa Limp Bizkit vine la Bontida. Publicul Electric Castle are șansa să îl întâlnească astfel pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenței Limp Bizkit pe afișul Electric Castle 2019.
Cele trei nominalizări la premiile Grammy și cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puțin despre modul în care Limp Bizkit a influențat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce au reușit exemplar să combine două stiluri muzicale complet distincte până atunci, rock și rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai frecvente în ultima perioadă, așa că publicul de la Electric Castle se poate aștepta la surprize mari pe lângă clasicele „Rollin'”, „Break Stuff” și „MyGeneration”.
Mai neconvențional ca oricând, lineup-ul de anul acesta al Electric Castle îl propune pe Nils Frahm, pianistul și compozitorul german cu o abordare senzațională asupra muzicii clasice, în care aduce elemente de muzică electronică. Concertele lui sunt experiențe aproape hipnotice: este imposibil de rezistat virtuozității cu care acesta abordează două sau chiar trei claviaturi într-o singură linie muzicală. De aceea, nu este de mirare că Frahm este unul dintre puținii artiști ai genului ale cărui concerte sunt în permanență sold out.
În urmă cu câteva zile, BBC1 numea „Here with me” cea mai bună piesă pop a momentului, readucându-i în prim plan pe Chvrches. Trupa scoțiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio, cei trei membri ezitând o lungă perioadă să-și asume show-uri live. Odată debutul făcut, turneele lor sunt continue, iar trupa și-a câștigat o popularitate mondială atât prin muzică, cât și prin activismul constant în promovarea talentelor feminine din industria muzicală.
Controversatul Zomboy dă întotdeauna 110% în show-urile sale, iar publicul simte asta. Având disciplina anilor în care a fost toboșarul unei trupe de metal, artistul britanic simte exact ritmul pe care fanii îl așteaptă și nu-i dezamăgește niciodată.