Mariah Carey este una dintre cele mai iubite cântărețe din lume, însă nu toată lumea știe prin ce greutăți a trecut de-a lungul anilor, încă din copilărie.
Mariah Carey este iubită și apreciată pentru munca pe care a depus-o de-a lungul anilor în cariera sa, însă cântăreața a trecut prin momente foarte dificile, încă din copilărie. Ea ar fi fost diagnosticată cu o boală psihică destul de serioasă pe care încearcă să o mențină sub control. Potrivit informațiilor din presa internațională, artista ar avea tratament medicamentos.
La vârsta de 12 ani, Mariah Carey a devenit o componentă importantă a unui backing vocal, iar la vârsta de 19 ani, artista a fost descoperită de șeful de la Sony, Tommy Mottola. Ulterior, s-au și căsătorit, însă la patru ani distanță, au divorțat. Apoi, problemele de sănătate au început să apară pentru artistă. În anul 2001, ea a avut prima cădere psihică și fizică, fiind diagnosticată cu tulburare bipolară.
„Nu-mi venea să cred! Până recent am trăit negând realitatea, izolându-mă de toţi de teamă că cineva o să-mi facă povestea cunoscută. A fost o povadă prea grea ca să continui să o duc în spate. Am căutat şi am primit tratament, într-un final, şi m-am înconjurat numai de oameni pozitivi. Mai mult, mi-am concentrat întreaga atenţie pe ceea ce îmi place cel mai mult să fac – să compun melodii şi să le cânt”, a declarat ea într-un interviu acordat revistei People.
„Iau tratament care pare destul de bun. Nu mă face să mă simt prea obosită sau să-mi ies din ritm. Faptul că mi-a fost ajustată medicaţia astfel încât să-mi fie bine e cel mai important. Eram irascibilă şi mă temeam întruna să nu cumva să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu. Se pare că sufeream de vreo formă de manie. Într-un final, m-am izbit de un zid. Stările mele depresive s-au manifestat prin faptul că aveam energia foarte scăzută. Mă simţeam atât de singură şi de tristă! Mă simţeam chiar şi vinovată pentru faptul că nu făceam ce ştiam că trebuia să fac pentru cariera mea. Faptul că suferi de o boală psihică nu trebuie să te definească, iar eu refuz să mă definească şi să mă controleze!”, a mai spus ea.
Sursă foto: capturi video Youtube