Dr. Valeriu Gheorghiță, despre campania de vaccinare. Ce se va întâmpla de mâine

Publicat: 12 apr. 2021, 09:20 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România, a făcut un anunț important. Ce se va întâmpla de mâine în legătură cu persoanele vaccinate.

Începând cu ziua de marți, 13 aprilie, zilnic vor fi vaccinate aproape 80.000 de persoane: „M-am uitat pe programările de săptămâna următoare. Începând de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate. Avem în momentul de faţă aproximativ 80.000 de persoane în fiecare zi care sunt deja programate şi au ocupat un loc în centrele de vaccinare, circa 60.000 sunt cu Pfizer, circa 10.000 cu Moderna, restul cu AstraZeneca”.

De asemenea, peste două zile, din data de 14 aprilie, vor începe rapelurile pentru vaccinul AstraZeneca. S-a lucrat și pentru operaționalizarea a peste 170 de cabinete noi vaccinare: „Prioritatea a fost operaţionalizarea acestor centre noi, însă în următoarele două-trei zile va fi disponibilă şi această cerinţă operaţională de a afişa numărul de persoane care se află în faţă şi care este ritmul de vaccinare în centrul respectiv (…) Pot să vă spun că în momentul de faţă avem 1.151 de centre din care 792 de centre sunt cu vaccin de la Pfizer, circa 84 sunt centre cu vaccin de la Moderna, circa 275 sunt centre care primesc vaccin de la AstraZeneca.

În perioada următoare, vor fi deschise toate centrele de la nivel naţional care au fost pregătite prin alocare suplimentară de vaccinuri de la Pfizer şi respectiv de la Moderna, iar pe centrele cu AstraZeneca în care ritmul de vaccinare a scăzut substanţial vom aloca foarte probabil vaccin de la Johnson and Johnson”, potrivit Realitatea.net.

Ce se întâmplă cu persoanele care se reinfectează cu noul coronavirus

Specialiștii au efectuat un studiu în parteneriat cu Fundația Odwaldo Cruz, unul dintre cele mai mari centre de cercetare științifică din Brazilia și America Latină. Cercetătorii au aflat că dacă persoanele se reinfectează cu noul coronavirus, atunci există posibilitatea să apară noi simptome mult mai puternice. Săptămânal, cercetătorii au urmărit un grup de 30 de persoane de la începutul lunii martie 2020, când a început pandemia în Brazilia, şi până la sfârşitul anului.

„Aceşti oameni nu aveau cu adevărat imunitate detectabilă decât după a doua infectare. Acest lucru ne face să credem că pentru o parte a populaţiei care a avut boala cu simptome uşoare, nu este suficientă doar o singură expunere la virus, ci mai mult de una. Nu ştim cât durează imunitatea post-Covid. O persoană ar putea fi vulnerabilă la o nouă reinfectare sau chiar să contracteze o altă variantă”, a explicat Thiago Moreno, cercetător la Centrul Fiocruz pentru Dezvoltare Tehnologică în Sănătate şi coordonator al studiului, arată Mediafax.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 12 apr. 2021, 09:20 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă