Divorțurile celebre din 2020! Ce vedete și-au spus ”Adio” definitiv

Publicat: 01 ian. 2021, 11:34 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Anul 2020 s-a dovedit un an plin de provocări! S-au schimbat foarte multe lucruri în întreaga lume, inclusiv viețile personale ale vedetelor. Am ajuns la finalul anului și putem constata cu uimire faptul că o mulțime de vedete au decis să se despartă.

Infidelitate, neînțelegeri, cuvinte grele aruncate, acestea au fost principalele motive pentru care vedetele din România și-au spus adio. Deși mulți îi invidiază pentru viața pe care o au, lucrurile nu sunt întotdeauna roz așa cum pare.

În cele ai multe cazuri, anunțul despărțirii a fost o surpriză pentru cei care îi apreciază și îi urmăresc, mai ales că aceștia nu dădeau niciodată semne că ceva este în neregulă în relațiile lor.

Pepe și Raluca Pastramă

Unul dintre cele mai neașteptate divorțuri este cel dintre Raluca Pastramă și Pepe. Nimeni nu se aștepta la un astfel de anunț, mai ales că niciodată cei doi nu păreau să aibă probleme în cuplu.

Anunțul a fost făcut de artist la finalul anului 2020, iar acest moment a fost dezbătut în toată presa din România. Se pare că un alt bărbat ar fi intervenit între cei doi, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care cei doi și-au spus adio.

Andreea Bălan și George Burcea

Un alt divorț care i-a surprins pe români a fost cel dintre Andreea Bălan și George Burcea. La începutul anului au apărut zvonuri despre o posibilă despărțire a celor doi, dar aceștia nu au recunoscut o bună bucată de timp.

Într-un final, Andreea Bălan a fost cea care a confirmat despărțirea de actorul cu care are și două minunății de fetițe.

Alin Oprea și Larisa

O situație neașteptată a fost și în familia lui Alin Oprea. De la un real exemplu al unei căsnicii fericite și liniștite au ajuns la polul opus. După 22 de ani de mariaj, cunoscutul artist și Larisa au ales să meargă pe drumuri separate, dar nu înainte de a-și arunca cuvinte grele și a se acuza de lucruri incredibile.

Artistul și-a găsit liniștea în brațele unei brunete, însă acest lucru l-a făcut pe cântăreț să se îndepărteze de cei doi copii ai săi, care nu au fost de acord cu alegerile tatălui lor.

Andrei Ștefănescu și Antonia

Pe 23 noiembrie, Andrei Ștefănescu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că s-a despărțit de soția lui, Antonia, după 7 ani de relație. La fel ca și în celelalte cazuri, anunțul a șocat pe toată lumea, mai ales că cei doi păreau un cuplu sudat și extrem de liniștit.

“Dragii nostri, dupa cum bine stiti, mereu am fost discreti cu evenimentele din familia noastra, lucru pe care l-am facut si acum. Din respect pentru voi am hotarat ca este momentul sa va informam despre situatia noastra, pentru a nu exista neintelegeri. Dupa 7 ani de relatie, o poveste frumoasa de dragoste si o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne desparti.

In luna septembrie am finalizat divortul la notar pe cale amiabila si am cazut de acord asupra tuturor deciziilor care il privesc pe Ayan si nu numai…”, este o parte din mesajul publicat de celebrul artist.

Laura Andreșan și Grasu XXL

Deși în urmă cu un an de zile, Laura Andreșan a vorbit despre problemele pe care le are în căsnicia cu Grasu XXL, multă lume spera ca cei doi să reușească să treacă peste acele momente dificile, pentru că în orice relație există discuții.

Din nefericire, cei doi și-au spus adio dup 13 ani, iar anunțul a fost făcut de celebrul artist pe rețelele de socializare: ”Știți că nu prea îmi place să vorbesc despre lucruri personale, însă cred că lucrul pe care urmează să vi-l spun, trebuie să îl știți de la mine și Laura, nu din presă sau de altundeva. Eu și Laura ne-am despărțit, da, este adevărat, avem împreună o minune de fetiță pe care o să o creștem împreună, așa că v-aș ruga să ne respectați intimitatea și liniștea în momentele astea dificile”.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 01 ian. 2021, 11:34 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×