India este la un pas de dezastru după ce astăzi a raportat peste 300.000 de cazuri de COVID-19, numărul total al infectărilor ajungând astfel la aproape 20 de milioane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.417 decese.
Este cea de-a 12-a zi, consecutiv, în care India înregistrează peste 300.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 368.147 de cazuri noi, numărul total de infecții din India se ridică la 19,93 milioane, în timp ce numărul total de decese este de 218.959, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, informează Mediafax.
Spitalele s-au umplut la maxim, rezervele de oxigen s-au epuizat, iar morgile şi crematoriile sunt arhipline. Cel puţin 11 state şi teritorii ale ţării au impus restricţii pentru a încerca să limiteze numărul infectărilor, dar guvernul prim-ministrului Narendra Modi este reticent când vine vorba de un blocaj naţional, îngrijorat de impactul pe care l-ar avea asupra economiei.
Experţii medicali spun că cifrele reale pot fi de cinci până la 10 ori mai mari decât numărul oficial. Totodată, experții sunt de părere că doar o carantină națională și declararea stării de urgență ar putea diminua numărul infectărilor cu SARS-CoV-2.
„În opinia mea, doar o carantină naţională şi declararea stării de urgenţă vor ajuta la soluţionarea nevoilor actuale de asistenţă medicală”, a declarat Bhramar Mukherjee, un epidemiolog de la Universitatea din Michigan, pe Twitter.
Sursa foto: Profimedia