Dezastru în Europa! Restricţiile se extind din cauza numărului mare de cazuri noi

Publicat: 15 ian. 2021, 09:37 Autor: Elena Arhiva
Dezastru în Europa! Restricţiile se extind din cauza numărului mare de cazuri noi

Europa se pregătește să facă față valului 3 de coronavirus. Cifrele noilor infectări şi ale deceselor asociate COVID-19 înregistrează noi maxime. În acest context, tot mai multe state impun noi restricţii antiepidemice sau le prelungesc pe cele deja adoptate și continuă campaniile de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Suedia a înregistrat, din nou, un vârf al deceselor, din cauza COVID 19. În numai 24 de ore, regatul a anunţat peste 6.500 de infectări cu noul coronavirus, la o populaţie de 10 milioane de locuitori. În acelaşi timp, rata mortalităţii este cea mai mare dintre ţările nordice, ca număr de raportat la întreaga populaţie, 351 în numai 24 de ore şi 10.000 în total.
Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.244 de decese asociate COVID-19, număr ce depăşeşte ultimul record, de 1.188 consemnat vinerea trecută, în timp ce numărul noilor cazuri de infectare este de 25.164. Recordul de infectări a fost raportat pe 18 decembrie, cu 33.777 de cazuri. Numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 în această ţară cu circa 83 de milioane de locuitori era joi de 758.093, informează AFP, citată de Agerpres.
De astăzi,  Portugalia reintră în lockdown pentru cel puţin o lună, ca urmare a creşterii exponenţiale a cazurilor pozitive de COVID-19 şi deceselor, joi fiind a şasea zi consecutiv când s-au înregistrat peste o sută de decese. Această ţară cu peste 10 milioane de locuitori are în prezent 116.328 de cazuri de COVID-19 active, care pun o mare presiune pe spitale, unde sunt internaţi 4.240 de bolnavi infectaţi cu coronavirus, dintre care 596 la ATI, scrie digi24.ro.
Sursa foto: Arhiva Ciao
Publicat: 15 ian. 2021, 09:37 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă