Patinoarul unui centru comercial din nordul Madridului se va transforma într-o morgă uriaşă pentru persoanele decedate. Locaţia va păstra cadavrele celor uciși de noul coronavirus, deoarece familiie acestora sunt în imposibilitatea de a-i îngropa sau a-i incinera în termenele stabilite. Transformarea, deja în curs, este o decizie a Guvernului Comunității Madrid și a Ministerului Apărării.
Spațiul, cu 1.800 de metri pătrați, este situat la doar cincisprezece minute de Ifema, unde a fost ridicat un spital de urgență cu peste o mie de paturi, cel mai mare din Spania, în mai multe pavilioane. Patinoarul este utilizat pentru a reduce povara crematoriilor din cauza numărului mare de decese.
Odată operațională, morga improvizată va fi controlată de Comunitate, în timp ce Unitatea Militară de Urgență va fi responsabilă de mutarea cadavrelor. Surse ale executivului condus de Isabel Díaz Ayuso au detaliat că acordul a fost oficializat săptămâna trecută.
„Aceasta este o măsură temporară și extraordinară care vizează, în mod fundamental, reducerea durerii familiilor victimelor și a situației înregistrate în spitalele din Madrid”, au spus autorităţile din Madrid într-un comunicat.