De ce nu a scăzut numărul cazurilor de COVID, deşi a venit vara. Explicația cercetătorilor

Publicat: 14 iul. 2020, 13:56 Autor: Elena Arhiva
De ce nu a scăzut numărul cazurilor de COVID, deşi a venit vara. Explicația cercetătorilor

Medicii explică faptul că, pentru ca limitarea răspândirii acestui virus să aibă loc, este nevoie de temperaturi foarte mari, de peste 37 de grade şi, în plus, să se respecte în continuare măsurile de protecţie.

„S-a spus și s-a dovedit, de fapt, prin studii și Universitatea Harvard a afirmat că practic, transmisibilitatea scade cu aproximativ 20 la sută pe perioada caldă. Însă asta presupune temperaturi de 37 de grade sau peste 37 de grade. Deci, dacă ne aflăm la 32, 33, 34 de grade și nouă ne este cald, asta nu este suficient ca lucrurile să se modifice în mod semnificativ”, a explicat Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, potrivit digi24.ro.

Cât despre faptul că a scăzut vârsta la care persoanele sunt bolnave de COVID, deşi înainte afecta mai mult vârstnicii, medicul spune că mobilitatea tinerilor a crescut foarte mult în această perioadă de vacanțe. „Crescând mobilitatea, crește numărul de contacți posibil infectanți și crescând numărul de forme de infecții, practic crescând numărul de infecții, crește și numărul de forme grave, inclusiv cea care se manifestă prin acea furtună citokinică. Faptul că la noi numărul de cazuri este mai crescut la acest segment, 45-55 de ani, se poate explica prin faptul că aceasta este grupa de vârstă cea mai activă în general și atunci, iarăși, mobilitatea este foarte mare, numărul de contacți potențial infectanți este mai mare și numărul de infecții este mai mare”, a arătat profesorul Emilian Popovici.

637 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 637 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. La ATI sunt internați 234 de pacienți. Până în prezent au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1931 de persoane au decedat, iar 21.803 de persoane au fost vindecate. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 30 de decese.

Până astăzi, 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Publicat: 14 iul. 2020, 13:56 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×