Cum s-a răspândit COVID-19 la mii de persoane: „N-am știut că am coronavirus, m-am îmbrățișat cu alți oameni și copii”

Publicat: 01 apr. 2020, 10:02 Autor: Elena News
Cum s-a răspândit COVID-19 la mii de persoane: N-am știut că am coronavirus, m-am îmbrățișat cu alți oameni și copii

Cum s-a răspândit COVID-19 la mii de persoane. Pandemia de COVID-19 face ravagii în Italia, iar mulți specialiști consideră că meciul Atalanta – Valencia, din optimile Champions League, a fost o adevărată „bombă biologică”, care a dus la răspândirea uriașă a virusului în acea zonă!

Un suporter al Atalantei, echipa de fotmal din Bergamo, pe numele său Matteo, a dezvăluit că a fost pe stadion, iar la scurt timp după a fost diagnosticat cu COVID-19: „M-am îmbrăţişat cu ceilalţi fani şi chiar cu copii la golurile Atalantei. Am văzut foarte puţin din meci, era un steag în faţa mea. Am susţinut echipa cu toată energia.

Am avut frisoane înainte de meci, dar am crezut că este de la oboseală. A doua zi m-am trezit cu febră 39 şi m-am îngrijorat. Nu intrasem în contact cu niciun tip suspect de virus, dar am sunat la medicul de familie, iar apoi la 112. Toată lumea mi-a zis să nu mă alarmez dacă nu am intrat în contact cu persoane infectate.

După zece zile am ajuns la spital, pentru că abia mai puteam să respir, iar acolo am văzut o masă uriașă de oameni care deja fuseseră internați. Acum sunt bine, dar situația este una dramatică. Mereu când intru pe Facebook văd că cineva anunță un deces. Probabil că eram deja infectat înaintea meciului, dar n-am știut. Virusul s-a răspândit la o grămadă de oameni în urma acelui meci, sunt sigur”, a spus Matteo, conform site-ului engnews24h.com,

Cum s-a răspândit COVID-19 la mii de persoane. Nimeni nu și-a imaginat proporțiile dezastrului

Medicul Fransco Le Foche consideră că partida Atalanta – Valencia a fost un moment important în vederea răspândirii virusului în zona de nord:

„În Bergamo, virusul s-a răspândit în toate direcțiile. E ceva incredibil. Știm că este o zonă de tranzit, o localitate activă, dar a contat mult și meciul Atalanta – Valencia. Conform rapoartelor, meciul de pe 19 februarie este unul dintre momentele în care virusul s-a răspândit foarte mult.

 Totul se trage de la bucuria colectivă venită în urma acelui succes istoric”, a spus Francesco Le Foche, pentru Corriere dello Sport. , citat de digisport.ro.

Italia a ajuns la cifre dezastruoase, fiind raportate 105.792 de infectări cu noul virus. Peste 12.000 de italieni și-au pierdut viața, iar aproape 16.000 s-au vindecat.

Publicat: 01 apr. 2020, 10:02 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă