Anna Lesko reușește să uimească cu fiecare apariție. Recent, a reușit să atragă atenția publicului său prin declarațiile pe care le-a făcut în cadrul show-lui la care participă. La fel de sinceră ca și până acum, artista a dezvăluit cu câți bărbați a făcut amor.
După ce concurenții și-au îndeplinit sarcinile, producătorii i-au premiat și i-au lăsat să joace ”Adevăr și provocare”. Astfel, Anna Lesko a fost nevoită să spună câţi parteneri sexuali a avut până acum. Frumoasa blondină a stat puțin pe gânduri, dar a oferit un răspuns scurt și la obicet: „10. Nu, 11 parteneri sexuali diferiţi am avut până acum”.
Dar asta nu a fost tot. În cadrul jocului, Anna a dezvăluit și care a fost cel mai ciudat loc în care a făcut sex.
„Am făcut sex in avion. A fost greu, dar s-a realizat”, a spus Anna Lesko, in timp ce colegele sale se amuzau.
În cadrul unui interviu pe care aceasta l-a acordat acum ceva timp, artista a povestit cum menține pasiunea în relația cu tatăl fiului său, după ce micuțul a venit pe lume.
”Eu nu am nicio problemă să fac dragoste cu tatăl copilului meu cu aceeași poftă, poate chiar mai mare decât altădată, știind că Adam este prin preajmă, jucându-se cu jucăriile lui. Trebuie să-ți faci timp pentru asta, pentru că mereu intervine câte ceva”, a spus Anna Lesko într-un interviu.
Anna Lesko a avut o reacție acidă la adresa colegelor sale de emisiune. Sătulă de ”figurile” fetelor, cântăreața le-a ironizat și a dorit totodată să arate faptul că acestea nu sunt pregătite să dea piept cu greutățile vieții.
Din spusele sale aflăm faptul că este iritată de atitudinea unor colege care se plâng tot timpul, iar cu prima ocazie a ținut să le transmită gândurile sale prin intermediul unui clip postat pe o rețea de socializare.
„Observ la foarte multe femei, toate se vaită, mă, toate sunt foarte obosite si foarte nemulțumite. Ele toate au nevoie de multe bone, de foarte multe bone! Au nevoie de foarte multe femei de serviciu în viața lor”, a spus Anna Lesko în filmulețul pe care l-a realizat în platourile emisiunii și pe care l-a postat pe contul personal de Instagram.