Pandemia de coronavirus a creat foarte multă panică în rândul oamenilor, după ce OMS a anunțat că s-a răspândit la nivel mondial. Un studiu care a fost publicat în ”The Lancet Infectious Diseases” arată că există trei tipuri de evoluție a bolii.
Studiul a fost realizat pe primii cinci pacienți care au fost infectați cu coronavirus și au fost internați în Franța în perioada 24-29 ianuarie. Astfel, există trei stadii diferite ale evoluției patologiei.
Pacienții au fost internați în Spitalul Bichat din Paris și în Spitalul Universitar din Bordeaux (Gironde).
Conform LeParisien, studiul a fost realizat de echipele de la departamentul de boli infecțioase și tropicale în colaborare cu cercetătorii Universității din Paris, Inserm și Institutul Pasteur, Hospices Civils de Lyon, CNRS – UMR 5308, Ecole normale superieure de Lyon şi Universitatea Claude-Bernard-Lyon.
În studiu au luat parte două femei – de 30 și 46 de ani, și trei bărbați – de 31, 48 și 80 de ani.
„În ciuda numărului foarte limitat de pacienţi, lucrarea desfăşurată, care a fost publicată pe 27 martie 2020 în revista The Lancet Boli Infecţioase, a făcut posibilă identificarea a trei tipuri foarte diferite de prezentare clinică”, scrie AP-HP într-un comunicat de presă.
Astfel că cele trei stadii sunt: stadiul în care persoana infectată este foarte puțin simptomatică, dar cu o evoluție spontaă rapid favorabișă; cea dea doua tipologie prezintă două momente: are o fază inițială fără probleme, dar care se înrăutățește după 10 zile de la infectare; cel de-al treilea stadiu este sever și progresează rapid. Pacientul în vârstă este cel mai afectat de acest virus.
„Primul tip este o prezentare clinică limitata, foarte puţin simptomatică, cu evoluţie spontană rapid favorabilă, în ciuda prezenţei puternice a virusului SARS-CoV-2 la nivelul nazofaringian de la începutul boli.
Al doilea tip de prezentare are două faze. Cu o fază iniţială fara probleme şi o înrăutăţire la aproximativ 10 zile de la debutul bolii, în ciuda unei scăderi a încărcăturii virale în această perioadă in probele nazofaringiene
Al treilea tip este o prezentare severă, care progresează rapid la insuficienţa multiplă a organelor, cu o încărcare virală persistentă ridicată în tractul respirator inferior şi superior şi detectarea viruşilor în plasmă”, sunt cele trei stadii ale bolii.