Coronavirus. 7 persoane au decedat din cauza virusului în România. Măsurile impuse pe teritoriul țării pentru cetățeni

Publicat: 24 mart. 2020, 08:06 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Coronavirus. Potrivit autorităților române, până în acest moment au fost înregistrate șapte decese pe teritoriul României din cauza coronavirusului. Autoritățile din România au tras un semnal de alarmă și au impus măsuri noi pentru cetățeni.

Ultima persoană decedată din cauza coronavirusului este un bărbat de 65 de ani din București. Acesta a fost internat la Spitalul Universitar București.

”Informare de presă.
În această seară a fost înregistrat și cel de-al șaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar București, confirmat pozitiv în data de 21.03.2020. Pacientul necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe data de 20.03.2020 și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș unde a decedat”, transmit autoritățile.

A șasea persoană decedată din cauza coronavirusului era tot un bărbat, de data aceasta din Arad, de 64 de ani. El fusese internat în spital în data de 20 martie în stare gravă, la secția de Terapie Intensivă.

”A fost înregistrat al 6-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi și tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus”, transmit autoritățile.

Mesaj de la autorități pentru românii care vin din afara țării

”Comunicat de presă.
În continuarea demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul acestei seri vor reveni în țară 109 cetățeni români.  Cetățenii români vor fi repatriați din Veneția, Italia, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată.

Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

Totodată, facem apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, transmit autoritățile.

Măsurile impuse de autorități pentru toți cetățenii României

Autoritățile române au transmis faptul că cetățenii trebuie să respecte măsurile impuse pentru ca răspândirea virusului venit din China să fie stopată. Astfel, aceștia sunt rugați să nu circule pe străzi sau în afara locuinței/gospodăriei în intervalul 06:00-22:00, ci doar cu anumite excepții.

Ne aflăm într-unul dintre punctele de verificare a respectării măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19.

Conform prevederilor Ordonanței militare nr. 2, în intervalul orar 6,00-22,00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

De asemenea, în intervalul orar 22,00-6,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Publicat: 24 mart. 2020, 08:06 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă