Conflictele constante de la Faimoși îl surprind pe Andrei Neagu: ”Așa escaladare de situație, cu certuri… este absolut șocantă”
După ce ieri, la Survivor România, Războinicii au câștigat atât Jocul de Captivitate, cât și pe cel de Imunitate, spritele s-au încins într-un ritm accelerat în echipa Faimoșilor. E clar că nu mai știu ce înseamnă liniștea sau împăcarea, așa că în această seară, telespectatorii se așteptau să-i vadă iar cu numeroase probleme.
Despre faptul că Remus a fost primul concurent ajuns în Captivitate, dar că a avut parte și de avantajul de a nu intra la vot, Andrei Neagu, fostul Războinic spune: ”Se simte că energia este tot mai scăzută. Faptul că la Consiliu, Remus nu a fost supus la vot, l-a ajutat și-l va ajuta pe mai departe. Mă așteptam la aceste voturi, Ionuț joacă suficient de bine, însă în același timp este parșiv pentru a rămâne. DOC și Ada iar la vot… cumva mereu acolo. O văd pe Ada să se alăture echipei de naufragiați care a ajuns acasă.”
Conflictele constante de la Faimoși îl surprind pe Andrei Neagu
Cumva, prima noapte petrecută de Remus în campul echipei albastre l-a făcut pe Andrei Neagu să vadă și comportamentul celor care l-au primit în viața lor: ”Mă așteptam ca Alin să fie mai arogant și să se comporte cu un aer de superioritate față de Remus. Atitudinea lui trădează cumva că ar fi o slugă pentru trib. Nu am fost niciodată cu oamenii care au aere de superioritate pe burta goală. În camp, toată lumea este egală. Dacă știe să-și joace bine cartea, Remus ar putea avea de câștigat”.
Cu toate acestea, Andrei nu a putut evita cearta majoră din această seară dintre Ada și DOC. După ce și-au aruncat cuvinte grele, au ajuns și la niște împusături care au șocat prin duritate: ”Așa escaladare de situație, cu certuri… este absolut șocantă. Nu știu dacă să reacționez la faptul că DOC a început un scandal fără motiv sau că Ada i-a ținut piept. Sunt convins că cei de acasă vor vedea firea fiecăruia. Din perspectiva unui fost concurent, mi se pare că s-a ajuns într-o situație nefastă. Carmen este pentru prima dată nervoasă și vorbește urât. Nu îmi vine să cred că așa se rezolvă lucrurile, o astfel de abordare nu trebuia să existe. Nu cred că va mai exista o liniște adevărată în trib”.
”Așa escaladare de situație, cu certuri… este absolut șocantă”
Andrei nu a putut uita nici de faptul că Daniel Pavel a anunțat joia trecută că două simboluri au fost ascunse în insulele echipelor, iar Alexandra Porkolab a fost prima care l-a găsit: ”Mă așteptam să găsească Porkolab sau Ciomag simbolul. Nu știu dacă a făcut asta pentru că e atentă în căutare, dar sigur este când vorbește și gândește cum să facă să fie bine văzută de către cei de acasă”.
O nouă seară… același rezultat, după cum vede și Andrei Neagu: ”Războinicii au câștigat, nimic surprinzător. Oricât l-am criticat pe Alin, este clar că e puternic. Când își pun toți forța, se vede că fac lucruri. Mă șochează că Krișan nu a jucat la ștafeta de final. Probabil acum Faimoșii vor ajunge iar într-o stare neplăcută. Concluziile lui Remus arată că vrea să fure din informații și să le ducă înapoi în echipa lui. Este tot mai evident că Boroiu este unul dintre cei mai puternici concurenți”.
Victoria le-a adus Războinicilor șansa de a avea mai mulți bani într-o licitație cu premii incredibile: burgeri, dulciuri, șampon, deodorant și multe altele. Deși nu mai este în competiție, Andrei a sesizat că ”licitația chiar este amuzantă. Normal că nu a vrut nimeni să ia deodorantul… la urma urmei cine-i miroase? (râde). Lucianna a plătit atât de mult pentru un șampon… mi se pare amuzant cum Războinicii fac orice să nu lase nimic Faimoșilor”.
E interesant de văzut ce se va mai întâmpla în cele două triburi, mâine, de la 20:30 pe PRO TV!