Cinci mașini au ars, fiind localizate în două parcări ale aceluiași bloc din orașul Galați. Incendiul a fost pus intenționat

Publicat: 16 Sep. 2019, 11:18 Ciao.ro
Cinci mașini au ars, fiind localizate în două parcări ale aceluiași bloc din orașul Galați. Incendiul a fost pus intenționat

Pompierii au reușit să oprească focul care risca să cuprindă zeci de mașini.

Cinci mașini au ars. Focul a izbucnit în jurul orei 3.00, iar incidentul a fost anunțat la 112. În câteva minute la fața locului au ajuns două echipaje de pompieri. Acestea au constatat că focul fusese pus de o mână criminală.

Pagubele provocate de incendiu sunt însemnate, dar distrugerile puteau fi mult mai mari, deoarece parcarea blcoului era plină.

Cinci mașini au ars

Cinci mașini au ars

„Focul a fost pus intenționat. Erau două focare când au ajuns pompierii. Primul incendiu a fost în parcarea din fața blocului, cel de al doilea în parcarea din spatele blocului. Au fost incendiate cinci mașini două Mercedes, un Audi, o Dacia Sandero şi un Renault Clio. Apelul la 112 a fost la ora 2.58, iar la fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă cu 10 pompieri.

Parcarea era plină, exista riscul să se extindă. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 250.000 de lei, iar valoarea estimată a pagubelor este de 230.000 de lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.

Pompierii au predat ancheta polițiștilor care au deschis dosar penal.

„S-a întocmit dosar penal pentru distrugere calificată. În urma cercetărilor se va stabili ce s-a întâmplat. Au ars două mașini aflate în fața blocului și trei parcate în spate”, a spus, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.

Pentru identificarea incendiatorului sunt audiați martori și sunt verificate camerele video din zonă.

Publicat: 16 Sep. 2019, 11:18 Ciao.ro
Pe aceeași temă