Cifre îngrozitoare anunţate de OMS. Câți dintre cei care au Covid-19 vor muri

Publicat: 04 aug. 2020, 10:41 Autor: Elena Arhiva
Cifre îngrozitoare anunţate de OMS. Câți dintre cei care au Covid-19 vor muri

Veştile rele despre pandemia de coronavirus par că nu se mai termină. Procentul persoanelor care mor după contractarea noului coronavirus, ce provoacă boala COVID-19, este, potrivit unor studii ştiinţifice, de 0,6 la sută, o cifră ”încă foarte mare”, au subliniat experţi ai OMS.

Deşi procentul deceselor în rândul cazurilor diagnosticate este mare, de aproape 4 la sută (686.000 la 17 milioane), şefa unităţii de boli emergente din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove, a precizat că mortalitatea reală ar putea fi de sub 1 la sută, având în vedere că multe cazuri uşoare de COVID-19 nu au fost depistate.

Procentul, care a scăzut pe măsură ce tratamentele pentru cazurile mai grave s-au îmbunătăţit, “ar putea în principiu să nu pară mare şi totuşi este, ţinând cont de marea capacitate de transmitere” a bolii, a avertizat experta americană, potrivit Agerpres.

Directorul executiv al departamentului de Urgenţe Medicale din cadrul OMS, Mike Ryan, a fost de acord cu această afirmaţie şi a amintit că, dacă în prezent aproape un pacient din 100 moare de COVID-19, în pandemia anterioară declarată de organizaţie, cea de gripă A în 2009, rata de mortalitate a fost mult mai mică, de o persoană la 10.000.

“Acest virus este mult mai letal, iar acest lucru ne arată că trebuie să evităm să ne contagiem. Poate că simptomele nu sunt grave, dar trebuie să evităm să transmitem mai departe boala, este foarte importantă solidaritatea reciprocă”, a subliniat Mike Ryan.

Oficial OMS: „Drumul spre recuperare „este lung și necesită un angajament susținut”

Mike Ryan a declarat că țările cu o rată ridicată a transmiterii virusului, printre care Brazilia și India, vor fi nevoite să se confrunte cu o luptă majoră, notând că drumul spre recuperare „este lung și necesită un angajament susținut”.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat luni că în pofida speranțelor mari de a obține un vaccin, „un glonț de argint” pentru COVID-19 s-ar putea să nu existe niciodată și că drumul spre normalitate va fi unul lung.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a transmis: „Această pandemie este o criză sanitară aşa cum nu vedem decât una pe secol şi efectele sale se vor resimţi în deceniile care vor veni”.

Publicat: 04 aug. 2020, 10:41 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă