Ce spune Nelu Tătaru despre vaccinul anti-Covid. ”Tot acest an am aşteptat momentul”

Publicat: 07 dec. 2020, 08:56 Autor: Elena Arhiva
Ce spune Nelu Tătaru despre vaccinul anti-Covid. ”Tot acest an am aşteptat momentul”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat duminică faptul că cel mai probabil campania pentru vaccinarea anit-Covid va începe în luna ianuarie a anului 2021.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a subliniat că primii care vor fi vaccinaţi vor fi cei din sistemul medical şi a spus că se va vaccina, la rândul său.

„Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina. Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii.

Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.

Totodată, ministrul Sănătăţii a precizat că starea de alertă va fi prelungită de pe data de 14 decembrie.

„În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”, a afirmat Tătaru.

 

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 07 dec. 2020, 08:56 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă