Ce familie frumoasă are acum Daniel Rotariu, tânărul desfigurat cu acid sulfuric de fosta iubită

Publicat: 25 nov. 2019, 14:08 Autor: Elena Life

Viața lui Daniel Rotaru s-a schimbat complet, după ce logodnica acestuia i-a turnat acid sulfuric pe față, într-un atac de gelozie.

După atac, Daniel a stat cinci săptămâni în comă în spital, el fiind supus apoi la zeci de intervenții chirurgicale.

Din cauza cicatricilor fizice și psihice, tânărul s-a gândit de multe ori să se sinucidă, însă șansa i-a surâs în momentul în care a întâlnit-o pe Anna, o lucrătoare la un centru de ajutor, care a avut puterea de a vedea dincolo de rănile lui Daniel, cei doi având o relație frumoasă, care apoi s-a transformat într-o adevărată familie, cei doi având un băiețel și căsătorindu-se în primăvara acestui an.

Anna a văzut dincolo de rănile lui Daniel, astfel că acum cei doi sunt fericiți, bucurându-se de fiecare zi petrecută împreună.

Publicat: 25 nov. 2019, 14:08 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×