Ce au scos la iveală autopsiile pacienților uciși de COVID: ”Constatările sunt șocante”

Publicat: 01 iul. 2020, 08:43 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Ce au scos la iveală autopsiile pacienților uciși de COVID: ”Constatările sunt șocante”

Sabrina Zurac, directorul medical al spitalului Colentina, a făcut declarații îngrijorătoare despre autopsiile pacienților infectați cu noul coronavirus. Din constatările specialiștilor COVID-19 afectează toate organele, însă lucrul cel mai neașteptat este că pacienții cu boli grave ar mai fi trăit 20-30 de ani dacă nu ar fi fost infectați.

”Infecția cu SARS-CoV-2 nu alege. Poveştile iniţiale, că sunt doar persoanele foarte vârstnice sau foarte bolnave afectate, asta a fost o poveste.

Am făcut mai multe autopsii. Au fost pacienți cu stare de sănătate absolut bună.

Infecția cu SARS-CoV-2 produce afecțiuni la nivelul tuturor organelor, principalele afecțiuni sunt la nivel pulmonar și cardiac. La nivel pulmonar produce afectare alveolară și formare de mici cheaguri de sânge în vase mici, în urma cheagurilor apar zone de moarte a țesutului care era irigat cu sânge de vasul respectiv, la nivel cardiac inflamația pe care o produce virusul și afectarea directă a fibrelor musculare cardiace produce tulburări de contracție a peretelui inimii și tulburări de funcționare, la nivelul ficatului. Se constată o acumulare de grăsime care duce la o tulburare a funcției celulei hepatice și la afectarea capacității de detoxifiere a organismului, la nivelului rinichiului apar zone de necroză, care fac ca deșeurile toxice din organism să nu se mai elimine așa cum trebuie, iar în restul organelor peste tot unde apar microtromboze apar și zone de necroză, de moarte celulară care duce la disfuncția fiecărui organ în parte și de asemenea în ganglionii limfatici și în splină. Am constatat o scădere a numărului de limfocite. Este un efect demonstrat al infecției cu SARS-CoV-2”, a declarat Sabrina Zurac pentru digi24.ro

”Este o mare greșeală să considerăm că virusul nu există”

”Le-am făcut autopsia tocmai pentru a stabili leziunile pe care infecția cu SARS-CoV-2 le produce la nivelul țesutului, la pacienții din România. În fiecare țară există niște predispoziții genetice și în funcție de bagajul genetic al fiecărei populații, modificările ce apar pot să fie diferite.

Virusul SARS-CoV-2 este încadrat ca un patogen extrem de periculos în categoria HIV, Ebola, Rabie și necesită măsuri de precauție pentru personalul medical de nivel 3, și, din ce știu eu, nu există nicio morgă care să îndeplinească aceste condiții. Practic, riscul la care personalul medical s a supus pentru a obține niște răspunsuri este imens. În momentul în care examinam plămânii, lichidul care se scurge din țesutul pulmonar are nivelul de infecțiozitate maxim, practic în acel moment anatomopatologul atinge riscul pe care îl are anestezistul cand intubează pacientul, sau pneumologul când face endoscopie.

Este păcat să nu respectăm niște reguli minimale care înseamnă purtarea de mască, spălatul pe mâini și distanțarea socială.

În fond ce poate să strice? Ce poate să fie rău să păstrezi igiena, ce poate să fie rău să nu-i tușești în față celui cu care vorbești, ce poate să fie rău să nu te înghesui la cozi interminabile? Este o mare greșeală să considerăm că virusul nu există”, a mai declarat medicul pentru sursa citată.

Publicat: 01 iul. 2020, 08:43 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă