Actorul Costin Mărculescu a murit fulgerător. Luna aceasta, în data de 29, trebuia să o sărbătorească la dublu: ziua lui de naștere, dar și lansarea cărții sale. Din păcate, actorul ne-a părăsit prea devreme.
Actorul din ”Liceenii” a fost înmormântat sâmbătă, în data de 13 iunie, la cimitirul ”Reînvierea”. Actorul nu mai fusese văzut la locuință de 3-4 zile și nici nu a răspuns la ușă. Vecinii au fost cei care au alertat autoritățile, după ce o țeavă s-a spart în apartamentul acestuia și a inundat mai multe apartamente. Costin Mărculescu a fost găsit de către ambulanțieri în cadă, în stare avansată de putrefacție. Raportul medicilor legiști arată că el a făcut infarct.
Pe pagina de socializare a actorului Costin Mărculescu apare acum ”in memoriam”, după ce o persoană din familie sau un prieten a accesat contul în acest sens. Pagina rămâne activă, dar nu se vor mai putea trimite mesaje, iar alte funcții sunt restrânse, potrivit Spynews.
Trupul neînsuflețit al lui Costin Mărculescu a fost transportat de urgență la INML, în jurul orelor 03:00 dimineața. Potrivit playtech.ro, surse din cadrul Institutului de Medicină Legală au declarat că se așteaptă rezultatul probelor pentru COVID-19.
Specialiștii au dezvăluit totodată faptul că au găsit urme de violență în zona capului din momentul în care actorul a căzut din picioare. Sursele din cadrul INML au declarat și că, momentan, nu au niciun indiciu care să arate că artistul și-a pus capăt zilelor.
”La prima vedere, corpul prezintă o singură urmă de violență, în zona capului, însă aceasta a survenit în momentul în care victima a căzut din picioare. Corpul nu prezintă alte urme de violență, însă trebuie ținut cont de starea avansată de putrefacție, deci ne este destul de greu să apreciem.
De asemenea, nu avem niciun indiciu că ar fi vorba de sinucidere, însă așteptăm rezultatul analizelor la sânge pentru a exclude total această posibilitate. Cel mai probabil a murit de moarte naturală”, au declarat sursele.