Bucureștenii vor fi testați pentru coronavirus, dar nu este vorba despre întreaga populație a Capitalei, ci despre un eșantion de 10.514 persoane din 5 categorii de vârstă. Anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.
Testarea va începe luni, 30 martie. Primăria Capitalei va achiziționa 4.000 de teste, iar cele 6 primării de sector vor cumpăra cate 1.000 de teste, a precizat Gabriela Firea.
„Eșantionul a fost stabilit pe baza unei estimări la 2 milioane de locuitori a populației Bucureștiului. Vor fi cinci categorii de vârstă: de la 0 la 19 ani, între 20-44 de ani, 45-65 de ani, 65-79 de ani, peste 80 de ani”, a spus Streinu Cercel.
El a adăugat că 80% dintre persoanele care sunt infectate cu Covid-19 fac forme ușoare și medii, pe care uneori nici nu le conștientizează și astfel în infectează și pe pe cei din jur, care pot face forme severe.
Streinu Cercel a precizat că persoanele selectate pentru a fi testate vor fi anunțate prin intermediul președinților asociațiilor de bloc și că echipele de testare nu vor intra în casele oamenilor. Cei selectați vor fi chemați în fața scării, în stradă, unde vor fi testați.
Vor fi făcute două teste, unul pentru a detecta eventuala prezență a Covid-19 la momentul testării, iar unul pentru decelarea anticorpilor, pentru a vedea câte persoane au avut deja infecția. Rezultatele vor fi obţinute în 15-30 de minute şi vor fi transmise prin SMS persoanelor respective. Acuratețea testelor depășește 98%, a mai spus Streinu Cercel.
În cazul în care o persoană este testată pozitiv, toți oamenii care locuiesc în respectiva scară de bloc vor fi trecuți în carantină și testați. La finalul perioadei de carantină, în ultimele două zile, vor fi testați din nou. Între timp, scările de bloc vor fi dezinfectate.
188 de persoane pozitive au fost infectate cu Covid-19, dintre care 116 sunt în sectorul 2. Eșantioanele de testate vor fi stabilite și în funcție de locuințele persoanelor infectate.
Streinu Cercel a mai spus că oamenii pot refuza testele, dar „pierd o șansă să știe care e starea lor de sănătate”.
„Nu trebuie să lăsăm oamenii să se îmbolnăvească. Nu trebuie să ne pregătim doar la nivelul spitalelor. Trebuie să facem în așa fel încât oamenii să nu se îmbolnăvească. Pentru așta, trebuie să știm pe unde circulă virusul în momentul e față și pe unde a circulat. OMS ne spune cât se poate de clar: Europa este în centrul pandemiei și noi suntem în Europa. În funcție de ce măsuri vom lua și cum vom reuși să ajutăm populația, acestea vor fi și rezultatele trecerii prin pandemie”, a spus Streinu-Cercel.