Campioana 2018, școala Beija-Flor i-a încântat din nou pe cei 72.000 de spectatori de la sambadrom, cu costume demne de un creator haute couture.
Carnavalul de la Rio 2019 FOTO. Defilarea școlilor de samba de la carnavalul din Rio de Janeiro a debutat duminică seară, cu o abundență de pene și paiete colorate, dar și cu mesaje politice ce promovau o mai mare toleranță într-o țară unde președintele este cunoscut pentru declarațiile rasiste și homofobe, potrivit lunion.fr.
Astfel, defilarea școlii Salgueiro s-a încheiat sub forma unei mini-manifestații, cu dansatori care au arborat steaguri curcubeu, simbolul comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender), precum și pancarte imprimate cu cuvintele „nedreptate” și „corupție” tăiate cu o linie roșie.
În total, șapte din 14 școli de samba anunțate au defilat în noaptea de duminică spre luni, iar Beija-Flor a impresionat cel mai mult audiența. Și reprezentanții acestei școli au promovat mesaje politice, cu bufoni care făceau aluzie la „circul” din Brasilia, locul unde iau decizii liderii țării.
Școala Grande Rio a denunțat derivele online, inclusiv știrile false care au influențat campania în urma căreia a fost ales ca președinte al Braziliei Jair Bolsonaro, dar și poluarea oceanelor.
Pe sambadrom, traseul mărginit de tribune, stabilit special pentru carnaval, paradele școlilor de samba vor continua în noaptea de luni spre marți, iar defilarea câștigătorilor este programată sâmbătă.
În 2018, câștigătoare a fost Beija-Flor, una dintre cele treisprezece școli de samba care alcătuiesc Grupo Especial (Grupul special). A fost a paisprezecea oară când festivitățile au fost dominate de Beija-Flor, cu o paradă care a făcut aluzie la problemele sociale din Brazilia.
Școala Portela, pentru care creatorul de modă francez Jean Paul Gaultier a semnat unele costume, este cea care deține recordul de titluri de campioană, cu 22.
Originile evenimentului pot fi găsite la jumătatea secolului al 17-lea, când portughezii au introdus un festival dedicat vinului, Entrudo. Prima paradă cu măști a avut loc la Rio în 1840, dar muzica era cea preferată de elitele europene ale vremii, polca și vals. Abia din 1917 muzica locală, samba, a devenit marca festivităților.