Cand se vor „relaxa” măsurile luate de autorităţi. Nelu Tătaru a făcut anunţul aşteptat de toţi românii

Publicat: 08 apr. 2020, 09:23 Autor: Hermina Hagianu News
Cand se vor relaxa măsurile luate de autorităţi. Nelu Tătaru a făcut anunţul aşteptat de toţi românii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat în cadrul unui interviu faptul că, în acest moment nu se poate vorbi d o relaxare a măsurilor pe care autorităţile le-au impus în această perioadă, întrucât vârful epidemiei de coronavirus nu a fost atins încă în România.

Nelu Tătaru spune că abia după jumătatea lunii mai s-ar putea vorbi de o relaxare a măsurilor, în condițiile în care vârful epidemic este așteptat în a doua jumătate a lunii aprilie.

„Suntem într-un stadiu în care avem şi transmitere comunitară, suntem într-un stadiu în care mai aşteptăm compatrioţi de-ai noştri să se întoarcă. Gândiţi-vă că avem încă nişte precauţii pe care trebuie să le menţinem. Nu vorbim de relaxare, nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei, sperăm să fie în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20-21 aprilie şi după a doua jumătate a lunii mai – 1 iunie să vorbim de o relaxare”, a afirmat ministrul sănătăţii.

„Până atunci ţine doar de noi în ce măsură ţinem aceste precauţii şi dacă vom avea un vârf mai ascuţit care să forţeze, printr-un număr de cazuri mari şi grave, structura spitalicească şi atunci vom avea un moment în care poate va trepida terapia intensivă. Gândiţi-vă că în acest moment avem o creştere uşoară a numărului de cazuri, avem 182 de decese, dar din păcate, trebuie să ne uităm că aceste decese au şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă de cei cu comorbidităţi, de cei peste 65 de ani”, a spus Nelu Tătaru.

Măsuri noi pentru spitalul de la Deva

Nelu Tătaru a vorbit și despre situația de la Deva și nu a exclus posibilitatea ca și acolo, ca și la Suceava, conducerea spitalului să fie încredințată unei structuri militare.

„Avem o discuţie pentru spitalul din Deva. Rămâne, în această seară, să am o discuţie şi cu prefectul, şi cu primarul, despre felul în care acei domni manageri, directori medicali şi-au dat demisia ieri. Rămâne ca, astăzi, să-mi facă o nouă propunere şi ne gândim şi la un management militar şi la Deva”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În schimb, el a spus că în acest moment, nu se pune problema unui asemenea management la Spitalul Universitar din Capitală.

„La Spitalul Universitar avem transmitere în personalul medical, am avut acei pacienţi, care, la rândul lor, au avut acea transmitere extinsă, există o anchetă epidemiologică în curs, avem un nou manager de două săptămâni şi vrem să-şi aplice planul de management în contextul pandemiei de coronavirus. A solicitat ajutor de medici şi îi putem oferi acest ajutor, dar nu ne gândim până la a merge cu regimul militar la Spitalul Universitar”, a precizat Nelu Tătaru.

Publicat: 08 apr. 2020, 09:23 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă