Actorii americani Brad Pitt și Angelina Jolie sunt oficial celibatari, deși divorțul lor nu a fost încă finalizat de mai bine de 2 ani.
Brad Pitt și Angelina Jolie sunt burlaci nedivortati la aproximativ doi ani și jumătate de la separarea lor, potrivit platformei The Blast. Un judecător american a decis că cele două staruri pot reveni oficial la statutul de celibatari, în urma unui dosar disjuns, la cererea foștilor soți.
Actorii continuă să negocieze termenii privind separarea bunurilor. „Cei doi părinți s-au concentrat pe ceea ce este mai potrivit pentru copiii lor”, a declarat o sursă pentru publicația People.
Jolie și Pitt sunt implicați într-un conflict judiciar privind copiii și divorțul de mult timp. La începutul lunii august 2018, Jolie a cerut în instanță ca decizia de divorț să fie pronunțată până la sfârșitul anului trecut, informeaza mediafax.ro.
În documentele depuse în instanță se indica faptul că Pitt „nu a plătit o pensie alimentară semnificativă de la separarea lor” și că, deși au fost făcute niște aranjamente financiare neoficiale, plățile nu au fost efectuate „regulat”. La rândul său, avocatul lui Brad Pitt a depus o serie de documente în instanță, spunând că, prin afirmațiile sale, Angelina Jolie „încearcă să manipuleze presa”.
Angelina Jolie e furioasa pe Brad Pitt, dupa ce a aflat ca s-ar iubi cu Charlize Theron!
În noiembrie anul trecut, Angelina Jolie, în vârstă de 43 de ani, şi Brad Pitt, în vârstă de 55 de ani, au ajuns la o înţelegere privind custodia celor şase copii ai lor.
Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în august 2014, după o relație de aproape zece ani. Cei doi au împreună șase copii, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Brad Pitt si Angelina Jolie, fotografiati impreuna! Se intampla dupa 3 ani de la despartire