Bilanț îngrijorător. Încă 325 noi cazuri de coronavirus în România în ultimele 24 de ore

Publicat: 05 mai 2020, 13:29 Autor: Elena News
Bilanț îngrijorător. Încă 325 noi cazuri de coronavirus în România în ultimele 24 de ore

Bilanț îngrijorător. Încă 325 noi cazuri de coronavirus în România în ultimele 24 de ore.

325 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore, din 6.774 de teste, astfel că bilanțul total urcă la 13.837 de îmbolnăviri.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate și externate, în timp ce 827 au murit.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 205.842 de teste, față de 199.068 până ieri.

526 de dosare penale până în prezent

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.260 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 187 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate. Pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 514 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.896 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 526 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.709 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.

Publicat: 05 mai 2020, 13:29 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă