5.010 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din 37.583 de teste efectuate, PCR și rapide. Până astăzi, 12 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 850.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 777.715 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.010 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 946 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 21.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.03.2021 (10:00) – 12.03.2021 (10:00) au fost raportate 108 decese (58 bărbați și 50 femei).
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.515. Dintre acestea, 1.166 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.286.442 de teste RT-PCR și 400.798 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.588 de teste RT-PCR (15.891 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.697 la cerere) și 9.995 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 51.145 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.125 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.309 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 113 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 588 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 martie, 4.696 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 848.510 lei.
Sursa foto: Arhiva Ciao