Bilanț coronavirus România. 4.841 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

Publicat: 08 ian. 2021, 13:37 Autor: Elena Arhiva
Bilanț coronavirus România. 4.841 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

4.841 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în România în ultimele 24 de ore, potrivit celui mai recent bilanț. Până astăzi, 8 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 663.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 595.007 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.841 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 16.506 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.01.2021 (10:00) – 08.01.2021 (10:00) au fost raportate 96 de decese (60 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați,  Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

1.100 persoane, internate la terapie intensivă

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.727. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973.508 teste. Dintre acestea, 31.592 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.834 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.758 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 7.797 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 ianuarie a.c.

Publicat: 08 ian. 2021, 13:37 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă