Până astăzi, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.857 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate și externate, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Totodată, până acum, 1170 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 145 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 196 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.239 de persoane. Alte 54.974 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 361.566 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 537 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.178 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.710 lei.
La nivel european și global: Până la data de 22 mai 2020, au fost raportate 1.335.410 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.