Avertismentul transmis de OMS! Odată cu relaxarea măsurilor, numărul de cazuri va crește. Până acum, varianta Delta este în 85 de țări

Publicat: 26 iun. 2021, 10:08 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Specialiștii din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății au transmis un mesaj îngrijorător către state. Potrivit informațiilor, odată cu relaxarea măsurilor, numărul de persoane infectate va crește, dar și apariția mai multor variante ale coronavirusului. De exemplu, până acum, varianta Delta este prezentă în 85 de țări.

Conform Realitatea.net, directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut o serie de declarații despre situația actuală a pandemiei de coronavirus. Odată cu relaxarea măsurilor și ridicarea restricțiilor impuse de autoritățile din fiecare țară, numărul de cazuri de coronavirus a început să se afle pe o pantă ascendentă. Mai mult decât atât, apar și noi mutații ale coronavirusului. De exemplu, varianta Delta (varianta indiană a virusului) este prezentă în 85 de țări.

”Așa cum am zis, sunt așteptate noi variante și vor continua să fie raportate. Asta fac virusurile, evoluează, dar putem preveni apariția variantelor prin prevenirea transmiterii. Este simplu – mai multă transmitere, mai multe variante, mai puțină transmitere, mai puține variante. Este urgent să folosim toate instrumentele la dispoziție pentru a preveni transmiterea – măsurile sociale, în combinație cu vaccinarea echitabilă. De asta a zis OMS că vaccinurile trebuie furnizate echitabil”, a declarat directorul OMS.

Odată cu relaxarea măsurilor, numărul de cazuri va crește. Până acum, varianta Delta este în 85 de țări

Despre varianta Delta – varianta indiană a virusului – a spus faptul că s-a răspândit deja în zeci de țări.

”Varianta Delta este cea mai transmisibilă dintre variantele identificate până acum. Se răspândește rapid printre populațiile nevaccinate. Mai multe cazuri înseamnă mai multe spitalizări. Pe măsură ce unele țări relaxează măsurile sociale și de sănătate publică, începem să vedem o creștere a transmisiei în întreaga lume”, a adăugat șeful OMS.

sursă foto: pixabay

Publicat: 26 iun. 2021, 10:08 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă