Avertisment teribil pentru români! Următoarele zile vor fi critice!

Publicat: 12 apr. 2020, 14:59 Autor: Elena News
Avertisment teribil pentru români! Următoarele zile vor fi critice!

Avertisment teribil pentru români! Următoarele zile vor fi critice! Nelu Tătaru, ministrul sănătății, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorilor pascale în care subliniază că urmează două săptămâni critice, în care trebuie menținute cu strictețe restricțiile și regulile de distanțare socială, pentru a putea salva vieți.

„Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților. Viața noastră s-a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile”, spune Nelu Tătaru în mesajul său.

Mesajul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru cu prilejul Sărbătorilor Pascale

„Stimați Concetățeni, Intrăm în perioada Sărbătorilor Pascale, unii dintre noi așteptând Învierea Domnului, ceilalți Sărbătoarea Floriilor. Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa. Este Sărbătoarea familiei celebrată întotdeauna împreună cu cei dragi.

Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților. Viața noastră s-a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile.

Din nefericire, în această luptă am pierdut vieți și unii dintre noi sunt acum în doliu, iar alții îngrijorați pentru cei care luptă cu boala.

Dragi români,

Este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială, chiar dacă este şi mai greu în acest momente. În acest fel vom salva viețile noastre și ale apropiaților și ne vom reuni curând sănătoşi.

Gândurile mele se îndreptă către toți cei care lucrează acum pentru noi in toate domeniile de activitate. Un gând special către toți colegii mei din sistemul sanitar care se află în linia întâi și cărora le doresc putere de muncă și le solicit ca în aceste zile de grea încercare să dea, încă o dată, dovadă de responsabilitate și solidaritate. Întotdeauna personalul medical a știut să răspundă prezent și să își onoreze meseria.

Numai împreună vom putea să trecem de această perioadă și vom putea face ca, anul viitor, să ne strângem în brațe cu ocazia Sărbătorilor Pascale”.

 

Publicat: 12 apr. 2020, 14:59 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă