Avertisment de la OMS! Varianta Delta a Covid-19 este cea mai rapidă și mai puternică de până acum

Publicat: 22 iun. 2021, 12:31 Autor: Elena Arhiva
Avertisment de la OMS! Varianta Delta a Covid-19 este cea mai rapidă și mai puternică de până acum

OMS trage un semnala de alarmă către toate țările care au relexat enor restricțiile împotrica coronavirusului în această vară! Varianta Delta a coronavirusului, cea descoperită în India, este cea mai rapidă şi mai puternică de până acum. Este mai contagioasă și poate ajunge mai ușor la cei vulnerabili, care nu sunt vaccinați, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 

Mai mult decât atât, organizația atrage atenția că tot mai multe țări sărace care ar trebui să beneficieze de vaccin prin programul Covax nu au suficiente doze pentru a continua programele de imunizare. Unii experți în sănătate cred că ar putea trece luni – dacă nu chiar ani – până când vor fi vaccinate la nivel mondial suficiente persoane pentru a se putea declara încetarea pandemiei.

”E ca și cum ai încerca să deschizi un lacăt cu cifru”

„OMS a transmis în urmă cu câteva zile că varianta Delta devine dominantă la nivel mondial. Studiile sugerează că este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, varianta apărută în Marea Britanie. Aceasta (Alfa) este la rândul ei mult mai contagioasă decât tulpina iniţială. Delta s-a răspândit până acum în cel puțin 92 de ţări. 

Au apărut foarte multe variante, cu atribute asemănătoare. E ca și cum ai încerca să deschizi un lacăt cu cifru. Unele variante ale virusului au nimerit niște cifre, alte variante au nimerit alte cifre, dar până acum niciunul dintre virusuri nu a găsit combinația de transmisibilitate și letalitate. Varianta Delta (descoperită în India, n.red.) este cea mai puternică, mai rapidă și mai adaptată dintre toate.

Va ajunge la persoanele vulnerabile mai eficient decât variantele anterioare. Dacă mai sunt persoane vulnerabile nevaccinate, riscul pentru ele este și mai mare. Acest virus poate fi mai letal, pentru că are un mod de transmitere mai eficient de la om la om și în cele din urmă îi va găsi pe cei vulnerabili, care se vor îmbolnăvi grav, vor trebui spitalizați și pot, în cele din urmă, muri”, a declarat Michael Ryan, director executiv al OMS.

Vaccinurile se epuizează rapid în țările mai sărace

Totodată, potrivit OMS, tot mai multe țări mai sărace care primesc vaccinuri Covid-19 prin Covax nu au suficiente doze pentru a continua programele, a transmis Organizația Mondială a Sănătății. Dr Bruce Aylward, din cadrul OMS, a declarat că programul Covax a livrat 90 de milioane de doze în 131 de țări, ceea ce este insuficient pentru a proteja populațiile de un virus care se răspândește în întreaga lume, scrie BBC.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 22 iun. 2021, 12:31 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă