Așa s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Apariția Primei Doamne a fost foarte comentată

Publicat: 19 sept. 2022, 15:45 Autor: Camelia Vedete

Așa s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, a participat la Dineul de la Buckingham, organizat în memoria a Reginei Elisabeta. Apariția Primei Doamne a fost foarte comentată.

Regele Charles a găzduit duminică, 18 septembrie, peste 2.000 de lideri de stat din întreaga lume în memoria Reginei Elisabeta a ll-a. Printre cei invitați s-a numărat și președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția lui, Carmen Iohannis.

Așa s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Prima Doamnă a României a impresionat de fiecare dată prin stilul său vestimentar. De această dată a ales să poarte o ținută complet neagră.

Carmen Iohannis poartă o rochie semnată de designerul Andrea Tincu, cu care colaborează de ceva vreme. De altfel, creatoarea de modă a publicat pe Facebook o fotografie de la dineul cu Regele Charles. Carmen Iohannis apare în ținută de doliu, dar zâmbitoare, de mână cu președintele.

Citește și: Funeralii Regina Elisabeta a II-a. Sicriul Reginei Elisabeta a II-a este gol și doar simbolic? Cine a dezvăluit acest secret

Carmen Iohannis, dată de gol de propriul stilist! Cum își alege, de fapt, hainele

De foarte multe ori s-a întâmplat ca aparițiile vestimentare ale lui Carmen Iohannis să devină controversate. Cert este că Prima Doamnă a României are propriul ei stil, la care contribuie și specialiști de renume. Unul dintre ei a oferit câteva secrete din ”culise”!

Designerul Eli Lăslean, care colaborează cu soția președintelui încă din 2015, a dezvăluit cum a ajuns s-o îmbrace. Ea a oferit detalii, de asemenea, despre personalitatea soției lui Klaus Iohannis.

E o persoană prietenoasă, un suflet frumos. I-am făcut atunci 5 variante. Când vine cineva cu ceva deosebit, fac mai multe variante”, a povestit designerul pentru ego.ro.

Aceasta a explicat de ce Carmen Iohannis este văzută de public doar atunci când sunt evenimente foarte importante. Dar și cum i se aleg ținutele. Citește continuarea aici. 

Publicat: 19 sept. 2022, 15:45 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă