Câți bani câștigă, de fapt, Carmen Iohannis! Prima Doamnă a țării este profesoară la o școală din Sibiu

Publicat: 04 ian. 2021, 09:36 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Carmen Iohannis este Prima Doamnă a țării, este o fire retrasă, timidă și foarte respectuoasă. Lucrează în Sibiu, fiind profesoară la un colegiu. Salariul pe care îl încasează nu este unul imens!

Chiar dacă este înconjurată de persoane importante, Carmen Iohannis alege să fie o prezență foarte discretă. Soția președintelui României este de ani de zile profesoară, iubește foarte mult copiii și meseria pe care o face! Din punct de vedere financiar nu primește o sumă colosală, dar dragostea pentru copii și educație este pusă pe un piedestal. Conform unei declarații de avere a președintelui țării de anul trecut, Carmen Iohannis a obținut ca profesor suma de 43.450 de lei, suma fiind raportată la anul fiscal precedent. Salariul primit era de aproximativ 3620 de lei pe lună.

Conform declarației de avere postată AICI, soția președintelui a moștenit și un apartament de 67 de metri pătrați în Sibiu, iar Președintele României are mai multe surse de venit decât soția sa! Președintele Klaus Iohannis ar încasa salarii care cumulat ajung la suma de 179.735 de lei. De asemenea, activitatea sa editorială îi aduce încasări de 1.275 de lei de la editura Curtea Veche. Câștigă din drepturi de autor pentru cele trei volume ”Pas cu pas”, ”Primul pas” şi ”EU.RO- Un dialog deschis despre Europa”, în limbile română şi engleză.

Cum l-a cunoscut Carmen Iohannis pe soțul ei

Președintele României și Prima Doamnă au o căsnicie care durează de peste 30 de ani. Atunci când s-au cunoscut, Carmen Iohannis avea 22 de ani, iar viitorul ei soț era cu un an mai mare. Amândoi erau studenți și au ajuns să se știe datorită unor prieteni comuni. Până să facă marele pas, au avut o relație destul de lungă. De-abia după 7 ani s-au căsătorit, în 1989.

Până atunci, s-au ocupat de cariere. Amândoi au fost profesori în Sibiu, iar după căderea comunismului, și-au continuat meseria în cadrul liceelor pe care le-au absolvit. Mai exact, Prima Doamnă a terminat Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, din Sibiu, în timp ce Klaus Iohannis a absolvit Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, din același municipiu.

Sursă foto: capturi video Youtube, arhivă Ciao

Publicat: 04 ian. 2021, 09:36 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă