Anunțul lui Nelu Tătaru, după raportările de cazuri din ultimele zile: ”Am avut o relaxare exagerată”

Publicat: 03 sept. 2020, 10:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a transmis un mesaj, după raportările de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus de pe teritoriul României din ultimele zile.

Nelu Tătaru avertizează populația și îi roagă să respecte normele de igienă și distanțare fizică, pentru că altfel, România ar putea să se confrunte și cu 2000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus pe zi. Seara trecută, Ministrul Nelu Tătaru a spus că numărul de infectări cu noul coronavirus este în creștere din cauza unei ”relaxări exagerate”. Mai mult decât atât, toamna se anunță a fi ”una plină”.

”Am avut o alternanţă de cazuri, raportat şi la numărul de teste efectuate (…) Am avut o relaxare exagerată, dincolo de normele de aplicare ale unor reluări de activităţi care s-au întâmplat în ultimele luni. Erau nişte măsuri necesare atât din punct de vedere educaţional cât şi din punct de vedere economic, dacă ne referim la restaurante şi teatre, ele sunt făcute în aşa fel încât că avem o securizate.

Sunt reguli pe care dacă le menţinem, atunci vom păstra acest platou în care suntem acum. Dacă nu le respecrăm, să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de la o zi la alta. (…) Nu speriem pe absolut nimeni, ţinem doar de noi cum vom evolua în această lună şi în lunile următoare. Sunt lucruri pe care trebuie să le realizăm ca fiind adevărate: există această pandemie, există infecţia cu SARS-COV-2 (…) există cadre medicale care în acest moment resimt o oboseală, resimt o deznădejde şi resimt, unii dintre ei şi boala”, a declarat Nelu Tătaru, scrie Cancan.

Nelu Tătaru: ”Să ne obişnuim să trăim cu această pandemie un an jumătate, doi”

”Avem nişte griji cum trimitem copiii la şcoală, dar nu ne uităm că în parcuri sunt copii şi nu le asigurăm anumite condiţii. (…) Să ne obişnuim să trăim cu această pandemie un an jumătate, doi, pentru că acest virus nu va pleca aşa de uşor. Cred că ne-am făcut treaba, şi destul de bine, şi chiar în a doua parte cînd a trebuit să ne luptăm nunum ai cu virisul, ci şi cu opţiuni politice de altă orientare. Va fi o toamnă plină, nu o toamnă grea, dar o toamnă plină”, a mai spus oficialul.

Publicat: 03 sept. 2020, 10:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă