Andrei Neagu comentează premiera Jocului de Captivitate de la Survivor: ”Partea proastă este că, nemaiavând conexiunea cu echipa ta, pierzi…”

Publicat: 13 mart. 2023, 22:00 Autor: Camelia Vedete

A început o nouă săptămână la Survivor România. După ce părea că jocul a intrat într-o oarecare liniaritate, Daniel Pavel le-a spus jucătorilor de miercurea trecută că îi așteaptă noi schimbări, totul plecând de la două simboluri. Astăzi, se pare că telespectatorii au avut parte de o mare surpriză: un nou joc cu o miză imensă.

Seara a început cu reacțiile membrilor tribului roșu despre plecarea Crinei Abrudan din show, iar Andrei Neagu, fostul Războinici a sesizat cât de multe comentarii există.

Ce consider eu legat de Crina este faptul că Faimoșii, în primul rând, nu au știut să discute între ei și au făcut în așa fel încât ea să pară o persoană mai rea decât s-a lăsat să se vadă. Noi, telespectatorii de acasă, nu putem să vedem tot comportamentul pe care l-a avut încă de la început. Singurele certuri pe care ea le-a avut au fost cu Smărăndescu. Acum, la plecare, vedem că majoritatea s-a certat cu Crina. Ce-i drept, nici eu n-am fost un mare fan al ei, este în antiteză cu mine, nu rezonăm, însă antipatia asta se poate transforma ușor în simpatie dacă știi să treci de sticlă, iar ea a reușit pentru că are o carieră în televiziune de ani de zile.

Andrei Neagu comentează premiera Jocului de Captivitate de la Survivor

Ce mă surprinde este faptul că Bianca Patrichi încearcă să prindă glas din ce în ce mai mult. Dacă faci acuze față de un om care nu se află acolo și nu spui lucrurilor pe nume, e ușor tricky. Nu știu dacă e neapărat o greșeală, dar da, într-adevăr este o imagine de final care rămâne impregnată pe ochii privitorului. La fel ca în teatru, finalul întotdeauna încununează. În cazul Crinei, nu a încununat nimic”.

Și foștii adversari au comentat iar această eliminare, iar Neagu a tras câteva concluzii: ”Cât despre Războinici și ce părere au ei despre Crina, sunt ușor în exterior pentru că nici ei nu știu toate detaliile despre ce s-a întâmplat acolo, dar din ce au văzut și ce am văzut și eu ca telespectator, plecarea Crinei a fost într-adevăr hilară. Tratamentul primit de echipă a fost unul în defavoarea Crinei. Dan Ursa a spus că plecarea este bună și în favoarea lor din punct de vedere strategic deoarece Crina aducea destul de multe puncte și devenea din ce în ce mai puternică. Însă nu cred că pe Războinici ar putea să îi sperie atât de tare o persoană care a venit în mijlocul concursului, pentru că nu îi cunoșteau nici punctele bune, nici punctele slabe”.  

Andrei Neagu a simțit nevoia să analizeze și povestea impresionantă de viață pe care Faimosul Kamara a lăsat-o la iveală în această seară. ”Despre Kamara oricum se știe că a avut o viață plină de lucruri interesante. Mă bucur că s-a destăinuit nouă și și-a pus sufletul pe tavă. În același timp, apreciez faptul că a rămas om și uman, și lucrul ăsta îl spun indiferent de imaginea pe care el și-a creat-o în concurs. Practic, e un concurs în care limitele îți sunt întinse la maximum.

”Partea proastă este că, nemaiavând conexiunea cu echipa ta, pierzi…”

În ciuda poveștii de viață pe care el a avut-o cu faptul că a trebuit să părăsească țara la 8 ani, că a ajuns într-o țară în care nu știa limba, că îi era greu să se obișnuiască, că a avut în față modele care nu i-au priit, el în continuare zâmbește și vorbește cu drag de acele momente ca și cum asta ar fi trebuit să se întâmple. Probabil sufletul lui s-a obișnuit cu lucrurile de genul acesta și simte că România e casa lui. Pe timpul experienței mele în Survivor, eu nu l-am auzit pe Kamara vorbind doar despre fiul lui, Leon.

Într-adevăr, este de admirat că se străduiește foarte mult să îi ofere copilului stare de bine, să îl facă sănătos pentru că nu ai de unde să știi cum este până nu ai așa ceva. Eu, nefiind părinte și neavând copii, nu îmi pot da seama prin ce trece el. Și trece cu zâmbetul pe buze. E un luptător, din punctul meu de vedere, pentru ceea ce face. Se vede că este sincer, se vede și că o ia uneori pe ulei și se duce pe râpă cam tot ce se străduiește el să arate. În momentul în care te întorci din Survivor acasă, te întorci schimbat, plin de experiență și plin de dorință, însă și când ai plecat erai un om frumos. Caracterele noastre sunt frumoase, de aceea am și fost aleși pentru acest concurs. Mă îndoiesc teribil că el este atât de ursuz, atât de răutăcios. Chiar sper ca cei de acasă să observe faptul că este un om sincer și bun”.

O situație cel puțin ciudată pe care cei de acasă au urmărit-o a fost cea care a plecat de la o acuză surprinzătoare aruncată de Ciomag spre Lucianna… cum că i-ar fi furat chioții! Andrei Neagu sesizează, fără să fie surprins, că pare un conflict cum a mai văzut.

Încerc să îmi aduc aminte din momentul în care eram eu în competiția Survivor, iar Alexandra Ciomag era singura care își pierdea ciorapii non-stop. O dată la două-trei zile cerea ba o pereche de ciorapi, ba o pereche de chiloți, iar ea spunea mereu „Nu știu ce s-a întâmplat, i-am pierdut”. Nu mă șochează că e posibil să îi fi pierdut. În același timp, să faci tam-tam pentru o pereche de chiloți, discuție care ar fi putut fi rezolvată mult mai ușor în privat, mi se pare ușor penibil.

Faptul că încearcă să accentueze foarte multe lucruri doar pentru a ieși în evidență face parte din strategia ei. Mereu a încercat să spună că este corectă, că vorbește în față și direct, dar nu este chiar așa cum se vede. Ce mi se pare foarte amuzant este că Lucianna a avut o reacție simplă, o reacție pur și strict umană, dar în același timp ușor „sictirită” de aceste comportamente pe care le-am întâlnit și eu cât am fost în competiție”.

De parcă acest conflict nu era suficient, la Războinici a mai urmat și o ieșire nervoasă a Andreei Moromete care, aparent, s-a săturat de oameni, dar și o nouă discuție a ei cu Alexandra Porkolab. Ce spune Andrei Neagu despre cele văzute?

”Despre ieșirea Andreei Moromete a spus ceva general, că îi este silă de oameni și că nu mai are încredere, iar Porkolab a venit, evident, cu zicala că îi ține partea Luciannei. Nu sunt de acord cu genul acesta de strategie, care e menită doar să faci omul cu creierii și să manipulezi masa de acasă pe ceva gratuit și neconcludent. Pe de altă parte, Alexandra Porkolab spune că ești în această competiție pentru că îți dorești și că nu trebuie să îi judeci pe ceilalți când se ceartă, dar ea mereu făcea treaba asta, mai ales când era Codruța. Judeca non-stop, una îți zice în față și alta îți zice pe la palmieri. Această părere că Andreea Moromete nu are încredere în oameni mi se pare adevărată și justificată deoarece comportamentul din tabără te face să ai astfel de îndoieli.”

Evident, momentul de maximum al serii a fost Jocul de Captivitate – la finalul căruia echipa câștigătoare poate alege un concurent din tribul advers pe care să-l țină captiv.

Jocul de captivitate mi se pare un fel de mini Exil, dar mai amuzant. Spun asta pe termen scurt. Pe termen lung, vreau să văd acum ce se întâmplă de fapt. Asta e o primă cheie a acestei idei, faptul că este un mini Exil. Partea bună este că poți să afli secretele echipei respective dacă știi să-ți joci bine cartea, poți să afli poveștile celorlalți, ce puncte slabe au, cum trăiesc și cum joacă. Partea proastă este că, nemaiavând conexiunea cu echipa ta, pierzi anumite noțiuni importante, dar cred că se poate face un mic rezumat când ajungi înapoi. În același timp, echipa care câștigă acest premiu de captivitate trebuie să știe să-ți joace cartea și să îl izoleze și să nu vorbească nimic cu acea persoană”, declară Andrei Neagu. Tot el a ținut să sesizeze și anumite declarații și comportamente văzute pe timpul jocului:

Așa cum ziceam, Alin este văzut aici ca fiind un tanc. Partea pozitivă este că aduce puncte și este un luptător bun. Toată lumea cam știe de frica lui, ceea ce nu mi se pare un lucru corect într-o astfel de competiție. A creat isterii atât în echipa lui, cât și în cealaltă echipă. Toată lumea de abia așteaptă să îl pună sub sechestru pe Alin. Mi se pare amuzant în același timp.

Văd faptul că deși Lucianna a adus puncte, nimeni nu o felicită. Fetele s-au felicitat între ele, dar nu pe Lucianna. Practic, se vede că este în marginea grupulețelor. Mi se pare o noutate acest joc, mi se pare o găselniță foarte faină. Mi se pare foarte tare pentru că prinde destul de bine, pe mine m-a captivat. Nu cred că este singura surpriză pentru că este un sezon foarte puternic, va fi cel mai greu sezon, așa cum a spus și domnul Dan. Nu știu la ce ne vom putea aștepta.

Oare am început deja individualele? Zic asta ca pe o glumă. Deși Andreea Moromete aruncă către fete, fetele nu prea se sinchisesc să prindă acele proiectile. Ori vor să o scoată pe Andreea ca fiind slabă, ori au obosit, ori chiar nu își doresc să aibă Andreea o imagine bună și vor să spună că Andreea nu mai aduce puncte.

Faimoșii sunt foarte destabilizați psihic. În același timp, observ că Ștefania a zis că cele mai multe puncte aduse echipei sunt făcute de fete și se iscă o mini ceartă între DOC, Kamara și Bianca. Văd că toată lumea este împotriva tuturor. Interesant.”

După ce Războinciii au câștigat la limită cu 5-4, aceștia au decis să-l ia captiv pe Remus Boroiu, specialistul în transformare corporală. Acesta nu s-a arătat șocat, iar Andrei Neagu consideră că a făcut asta pentru că știe să sesizeze și avantajele. ”Remus încearcă să privească partea plină a paharului și să se bucure că nu o să mai audă „lătratul” lui DOC. Vorba lui Robert… bine ai venit, prost ai nimerit! Nu știu cât de bine o să îi priască această experiență a lui Remus în tabăra Războinicilor, decât dacă știe să își joace cartea și să poată să fure cât mai multe informații din partea echipei, să vadă cum lucrează, cum se antrenează, ce fac ei pe acolo. Așa ar putea să aducă un suflu nou echipei și să o transforme dintr-un dezavantaj într-un avantaj”.   Survivor România continuă mâine și miercuri, de la 20:30.

Publicat: 13 mart. 2023, 22:00 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă