Israel are 8.000 de cazuri de pacienţi depistaţi cu coronavirus. Numărul exact al bolnavilor din Fâşia Gaza nu este cunoscut, însă Yahya Sinwar spune că palestinienii nu au acces la ventilatoare şi că „dacă oamenii noştri încep să moară, nici voi nu o sa mai respiraţi”.
Conflictul israeliano-palestinian continuă şi în vremea pandemiei de coronavirus. Yahya Sinwar, lider al Hamas în Fâşia Gaza, a ameninţat israelul cu represalii dacă nu va permite transportul de ventilatoare în regiune.
„O spun cu voce tare şi cât se poate de clar: Dumnezeu să ne ferească, dar dacă va sosi momentul în care nu vom avea de ales decât să ne uităm la oamenii noştri cum îşi vor da ultima suflare fără să aiba ventilatoare, îi spun lui Naftali Bennett, ministrul apărării din Israel)că alţi şase milioane de israelieni nu vor mai respira nici ei”, a spus Yahya Sinvar la televiziunea Al-Aqsa, controlată de Hamas.
Acelaşi lider al Hamas a spus că pandemia de coronavirus este o răzbunare divină pentru că Donald Trump a decis să mute ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim în 2018.