Alertă! O altă tulpină de coronavirus care a fost detectată în Africa de Sud, mai contagioasă decât cea din Marea Britanie

Publicat: 24 dec. 2020, 08:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O altă tulpină de coronavirus a fost detectată în Africa de Sud, iar specialiștii spun că ar fi mult mai contagioasă decât cea din Marea Britanie.

În ultima perioadă, numărul de persoane infectate cu noul coronavirus în Africa de Sud se află în creștere, iar noua tulpină a virusului, care a fost detectat la oameni, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății din țara africană, ar fi mult mai contagioasă decât tulpina descoperită în Marea Britanie, arată Adevărul.ro.

Tulpina din Regatul Unit este cu până la 70% mai transmisibilă decât varianta ”normală”, iar cea descoperită în Africa de Sud pare a fi chiar și mai contagioasă. Persoanele care s-au descoperit a fi infectate se află în carantină.

„Datorită capacităţii genomice impresionante a sud-africanilor, am detectat două cazuri de infectare cu altă variantă nouă de coronavirus în Marea Britanie. Ambele sunt contacte ale unor cazuri pozitive care au venit din Africa de Sud în ultimele săptămâni”, a spus Matt Hancock, Ministrul britanic al Sănătății.

Noua tulpină de coronavirus ar putea băga sistemul medical în colaps

Regatul Unit a fost izolat de restul statelor, după ce noua tulpină a coronavirusului a început să se răspândească. Până la sfârșitul lunii februarie există posibilitatea ca situația să scape de sub control și să fie alte mii de cazuri de infectări zilnic. În condițiile în care Marea Britanie ar ajunge la cel puțin 20.000 de internări pe zi, există posibilitatea ca sistemul medical să intre în colaps și să nu mai poată face față pacienților internați. Specialiștii spun că noua tulpină este cu 70% mai contagioasă, arată alephnews.ro.

„O evaluare internă, la începutul lunii decembrie, a sugerat că vor exista aproape 700.000 de cazuri pe săptămână până la sfârșitul lunii februarie. De peste trei ori nivelul actual – cu 20.000 de internări în spital și 5.000 de decese”, scrie The Times.

Maria Van Kerkhove, director tehnic OMS: „Până la această oră, nu există dovezi că noua tulpină ar produce forme mai severe sau mortale ale bolii”.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 24 dec. 2020, 08:28 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă